Criza medicamentelor pentru cancer loveşte în plin Iaşul

default

Dimensiune font:

| 12-06-2017 05:35

Interesele meschine ale producătorilor de medicamente condamnă bolnavii de cancer la moarte * din depozitele farmaceutice lipsesc medicamente oncologice esenţiale * dacă zilele trecute era semnalată această situaţie cruntă la Spitalul Fundeni din Bucureşti, se pare că acelaşi lucru se întâmplă şi la Iaşi * la Institutul Regional de Oncologie lipsesc citostatice importante, iar medicii se chinuie să caute înlocuitori, pentru ca pacienţii să nu aibă de suferit * de altfel, din farmacii lipsesc în continuare mai multe medicamente care, din cauza preţului scăzut, nu mai sunt rentabile pentru a fi aduse în ţară de distribuitori * în aceste condiţii, bolnavii sau rudele pacienţilor încearcă să le procure din străinătate, la preţuri mult mai mari

Situaţie cumplită pentru cei care luptă cu bolile canceroase, după ce, de mai multă vreme, unele citostatice lipsesc din spitale. Criza a ajuns şi la Iaşi, la Institutul Regional de Oncologie (IRO), unde, pentru a nu avea de suferit pacienţii, medicii au folosit înlocuitori. Potrivit prof. dr. Lucian Miron, şeful secţiei de Oncologie de la IRO, la acest moment, două citostatice folosite în tratamentul multor afecţiuni maligne lipsesc, fiind însă promisiuni că se va rezolva curând problema. „Într-adevăr, avem şi noi probleme cu mai multe citostatice, folosite în tratamentul multor bolnavi pentru foarte multe tumori. Două dintre ele nu sunt deloc, dar avem promisiuni că vor fi aduse curând, după jumătatea lunii. Am avut înlocuitori, am scos-o la capăt până acum, dar trebuie să avem schema cu substanţa de bază. Este o problemă ce trebuie remediată”, a declarat prof. dr. Lucian Miron, şeful Clinicii de Oncologie de la IRO. Acesta a spus că nu este prima dată când se confruntă cu o astfel de situaţie.
De altfel, cauza crizei o constituie faptul că medicamentele sunt ieftine şi nu mai sunt rentabile pentru furnizori. Acest lucru se întâmplă, din păcate, cu medicamente pentru multe alte boli. „Citostaticele care lipsesc acum sunt dintre cele ieftine, folosite de zeci de ani, dar foarte utile. Din cauză că sunt ieftine, s-au retras distribuitorii şi nu mai aduc, pentru că nu mai sunt rentabile. Între timp, am înţeles că au fost găsite alte surse de a le aduce, dar sunt proceduri care trebuie respectate, sunt licitaţii şi durează”, a mai spus prof. dr. Lucian Miron.
În timp ce asociaţiile de pacienţi susţin că lipsesc 14 tratamente vitale bolnavilor de cancer şi că este o problemă la nivel naţional, datorată preţului de decontare, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog a precizat că a fost vorba doar de o problemă de aprovizionare.

La copii, totul sub control
Dacă la adulţi sunt înlocuitori pentru citostatice, la copii situaţia e mai cruntă, pentru că în multe cazuri aceştia nu există, iar părinţii sunt nevoiţi să le procure neapărat din străinătate. Din fericire, la acest moment, medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi spun că au cele necesare. „Nu lipseşte niciun medicament pentru cei cu afecţiuni oncologice. Am discutat şi avem tot ce trebuie”, a declarat dr. Tamara Solange Roşu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sf. Maria” Iaşi. La finele anului trecut, medicii de aici erau depăşiţi de situaţie, lipsind medicamente vitale precum Cosmenegen sau Dactinomicină. Pentru a-şi salva copiii, părinţii erau nevoiţi să meargă în Republica Moldova pentru a le procura.

Zeci de medicamente lipsesc
Citostaticele nu sunt singurele care lipsesc. O sumedenie de medicamente utile în tratamentul unor afecţiuni grave nu se mai găsesc în farmacii din cauza preţului scăzut. După ce Rivotril, utilizat în special de cei cu epilepsie, a încetat să mai fie găsit în România, bolnavii fiind practic lăsaţi fără tratament, situaţia s-a remediat. Curând, a apărut înlocuitorul Clonotril. Din păcate, nu în toate cazurile situaţia este la fel. Pe grupuri de pacienţi sau în programul Ministerului Sănătăţii destinat semnalării lipsei medicamentelor, oamenii caută disperaţi mai multe tratamente vitale. Este şi cazul medicamentului Astonin, de a cărui lipsă se plâng multe persoane cu insuficienţă adreno-corticosuprarenală sau sindrom adreno-genital. Pe site-ul Ministerului Sănătăţii, medicamentelipsă.ro, unde persoanele au semnalat dispariţia de pe piaţă, răspunsul este că „motivul discontinuităţii pe piaţa farmaceutică îl constituie o problemă legată de preţ”. În aceste condiţii, cei care au nevoie de el trebuie să-l procure din Germania, aşa cum a făcut şi Mihaela M. După ce a cerut ajutor pe reţelele de socializare şi tuturor cunoscuţilor, a reuşit să-l procure, luându-şi rezerve pe un an. „Iau o pastilă pe zi, iar în lipsa acesteia pot face o criză şi apoi să mor. Am căutat disperată după ce am aflat că nu se mai găseşte şi am luat pe un an, 365 de pastile, din Germania. Dacă în România ar fi costat 75 de lei, acolo am dat 200 de euro”, a precizat aceasta. La fel se întâmplă şi cu medicamentul Trileptal, utilizat în tratamentul crizelor convulsive sau epilepsie, precum şi Leponex pentru cei cu schizofrenie sau Parkinson, dar şi multe altele.
Din păcate, de această criză profită şi cei din străinătate. Pe grupurile unde pacienţii se plâng că nu au medicamente, sar în ajutor diverşi binefăcători, proprietari de farmacii peste hotare. Spre exemplu, Laura Sigg, care se declară proprietara unei farmacii din Germania, din oraşul Kehl, îndeamnă pacienţii să apeleze cu încredere la ea. „(...)Am ajutat în ultimii 12 ani, de când am înfiinţat farmacia, foarte mulţi pacienţi din România să obţină medicamente, care în Romania nu se (mai) comercializează. Vom încerca şi în viitor să ajutam aceşti pacienţi. Avem Rivotril, Leponex si alte medicamente şi vaccinuri în stoc”, spune aceasta, lăsând şi datele de contact şi modalităţile de achiziţie a medicamentelor necesare. Fiind însă singura salvare, disperaţi, cei a căror viaţă depinde de medicamentele care în România nu se mai găsesc, apelează la cine le oferă, chiar dacă preţurile sunt cu mult mai mari. Roxana NĂSTASĂ

Rivotril, Astonin sau Leponex sunt doar câteva dintre medicamentele care nu se mai găsesc în România

* * *
„Din cauză că sunt ieftine, s-au retras distribuitorii şi nu mai aduc, pentru că nu mai sunt rentabile” - prof. dr. Lucian Miron, şeful Clinicii de Oncologie din cadrul IRO Iaşi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei