Cum faci CURĂŢENIE BIO | Oţetul alb şi bicarbonatul de sodiu înlocuiesc cu succes detergenţii clasici

default

Dimensiune font:

| 19-10-2014 13:39

Ştiai că poţi să-ţi faci casa lună fără să foloseşti chimicalele din comerţ? Armele bio împotriva murdăriei sunt oţetul alb şi bicarbonatul, care nu lipsesc din bucătăria nici unei gospodine.

Oţet

Geamurile şi oglinzile vor străluci cu efort minim. Amestecă o lingură de oţet alb cu o lingură de amoniac şi o cană de apă călduţă şi pune-le într-un flacon cu pompă. Agită bine, pulverizează pe geam, apoi şterge cu o cârpă moale, care nu lasă scame.

Robinetele şi vasele de toaletă nu vor mai avea nici un fel de depunere de calcar, dacă le cureţi cu o soluţie făcută din oţet şi apă în proporţii egale. Pulverizează, apoi şterge cu o cârpă moale.

Dacă la duş apa curge cu ţârâita, înseamnă că există depuneri de calcar. Introdu capătul duşului într-o pungă rezistentă din plastic, în care ai turnat oţet cât să-l acopere. Leagă bine capătul pungii şi lasă aşa peste noapte. Dacă nu s-a curăţat complet, repetă.

Vrei un covor ca nou? Amestecă o parte de oţet cu două părţi de apă fiartă şi curăţă suprafaţa covorului, după ce l-ai aspirat, folosind un burete mai aspru. n Pentru împrospătarea draperiilor, amestecă o lingură de oţet alb cu două căni de apă caldă şi varsă amestecul într-un flacon cu pulverizator. Aspiră bine draperiile, apoi stropeşte-le cu soluţia oţetată, fără să le dai jos de pe galerii.

Poţi spori lumina din casă curăţând becurile cu apă şi oţet (o lingură de oţet la un litru de apă). Şterge becurile cu o cârpă înmuiată în soluţie, apoi cu o lavetă care nu lasă scame.

Pereţii daţi cu vinarom se curăţă cu clăbuc de săpun, apoi se clătesc cu un amestec de apă caldă şi oţet alb, jumătate de cană de oţet la o jumătate de găleată de apă.

Cauţi o soluţie eficientă de curăţat parchetul? Amestecă un sfert de ceaşcă de oţet alb cu 3 litri de apă caldă şi 2-4 picături cu ulei esenţial de eucalipt. După aplicare, şterge cu o cârpă uscată.

Dintr-o jumătate de ceaşcă de oţet alb şi o linguriţă de ulei de măsline vei obţine o soluţie excelentă pentru lustruirea mobilei.

Pentru a da strălucire obiectelor metalice din casă, fă o pastă din două linguri de sare şi puţin oţet alb (poţi adăuga şi făină, ca să nu fie foarte abrazivă). După aplicare, freacă bine cu un burete, apoi clăteşte şi şterge.

Bicarbonat

Pune în frigider, pe o farfurioară sau într-un bol mic, bicarbonat de sodiu. Va absorbi mirosurile neplăcute. Se schimbă o dată la 2-3 luni.

După ce ai stors lămâia, nu o arunca. Pune în interiorul ei puţin bicarbonat de sodiu şi vei obţine un dezinfectant excelent pentru chiuvetă.

O soluţie universală de curăţare obţii amestecând o lingură de bicarbonat de sodiu cu una de suc de lămâie şi cu o jumătate de ceaşcă de apă fierbinte. Pune amestecul într-un recipient cu pulverizator şi agită bine înainte de folosire.

Pentru curăţat baia, pune pe o lavetă umedă puţin bicarbonat de sodiu şi oţet alb. Freacă obiectele sau faianţa. La sfârşit, poţi să aplici pe laveta cu care ştergi două picături de ulei esenţial de pin, lavandă sau portocală, pentru o aromă plăcută.

Pentru înlăturarea săpunului de pe bateriile din baie, combină oţet cu bicarbonat de sodiu. Umple o cană cu bicarbonat şi adaugă atâta oţet cât să se formeze o pastă. Aplic-o pe zonele acoperite cu pelicula de săpun şi lasă să acţioneze 5 minute. Freacă bine cu un burete, clăteşte cu apă amestecată cu oţet şi apoi şterge cu o cârpă uscată. Aceeaşi pastă poate fi folosită pentru curăţarea tuturor obiectelor din inox, fără a le zgâria.

Pe astea le ştiai?

Iată cum te îngrijeşti folosind bicarbonat!

• Pentru dinţi. Poţi apela cu încredere la bicarbonatul de sodiu, care te va ajuta să ai dinţii mai albi şi mai curaţi. Aplică puţin praf pe periuţa umedă şi freacă dinţii.

• Pentru păr. Te poţi spăla pe cap cu bicarbonat de sodiu. Părul tău se va îngrăşa mult mai greu decât dacă foloseşti şampon.

• Pentru ten. Umezeşte-ţi faţa, apoi fă un masaj uşor cu puţin bicarbonat de sodiu. E cel mai fin gomaj posibil.

• Pentru corp. Pune câteva linguriţe de bicarbonat de sodiu în apa din cadă. Pielea ta va fi catifelată.

• Pentru tălpi. Stai cu picioarele în apa în care ai adăugat câteva linguri de bicarbonat de sodiu şi picioarele tale se vor hidrata instant.

• Ca deodorant. Dacă vrei să-ţi fereşti pielea de contactul cu substanţele nocive din deodorante, dă-te cu bicarbonat de sodiu la subraţ şi vei vedea diferenţa.

Libertatea.ro
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei