Cum văd şefii de spitale numirea noului ministru de la Sănătate

default

Dimensiune font:

| 17-11-2015 13:04

Managerii spitalelor din Iaşi nu îl cunosc încă pe noul ministru, dar spun că acesta pare o alegere potrivită, fiind ancorat în problemele sistemului medical * singurul care l-a cunoscut personal este managerul de la „Socola”

Deşi nominalizarea pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, dr. Patriciu Achimaş Cădariu, nu este o figură cunoscută pentru ieşeni, managerii de spitale şi alţi reprezentanţi ai sistemului apreciază faptul că acesta provine din conducerea Institutului Oncologic din Cluj, părând persoana potrivită pentru acest portofoliu.
„Nu ştiu exact cine este, însă, având experienţă de conducere, sunt sigur că din punct de vedere instituţional ne vom înţelege, la fel cum am reuşit să colaborăm şi cu fostul ministru, Nicolae Bănicioiu. Acesta, de fiecare dată a ascultat ce am avut de zis şi ne-a sprijinit în toate demersurile noastre, de la reparaţii capitale la modernizări şi achiziţionare de aparatură medicală”, a precizat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi.

La rândul său, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”, dr. Gabriel Oprişanu, susţine că a avut ocazia să îl cunoască pe dr. Patriciu Achimaş Cădariu atunci când era consilier al Ministrului Sănătăţii, în cadrul unui proiect pe fonduri norvegiene. Acesta presupunea dotarea a patru centre regionale oncologice din ţară - Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara - cu aparatură de ultimă generaţie. „Am interacţionat în cadrul acestui proiect, dumnealui fiind atunci managerul Institutului Oncologic din Cluj. Încă de atunci am apreciat că pare genul de om care să fie ancorat în problemele sistemului sanitar şi, din punctul meu de vedere, se va ridica la nivelul fostului ministru”, a explicat dr. Gabriel Oprişanu.

Prima dorinţă, o nouă lege a salarizării
Nominalizarea de la Sănătate este considerată potrivită şi de reprezentanţii Sanitas Iaşi, fiind de părere că un manager ştie cel mai bine toate problemele pe care le are sistemul sanitar, problemele cu care se confruntă atât angajaţii, cât şi pacienţii. „Fără să îl cunoaştem personal, putem să apreciem că faptul că vine dintr-o poziţie de conducere a unei instituţii medicale de anvergură, iar faptul că face parte din sistem de atâţia ani înseamnă că ştie problemele şi dorinţele angajaţilor şi ale pacienţilor”, a precizat Iulian Cozianu, preşedintele Sanitas Iaşi.

EXCLUSIV Cine acoperă găurile bugetare create de cardul de sănătate

Sindicaliştii arată că principalul aspect pe care îl vor discuta cu ministrul vizează elaborarea unei noi legi unice a salarizării, care să ducă la dispariţia inechităţilor din domeniu. „Orice modificare se operează momentan la salariul de bază, iar unele dintre ele sunt salarii minime pe economie. De asemenea, sperăm ca dumnealui să susţină şi elaborarea unui nou regulament de sporuri”, a adăugat Iulian Cozianu.

Cine este noul ministru
Dr. Patriciu Achimaş Cădariu este managerul Insitutului Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă” din Cluj Napoca (IOCN). Este medic primar ginecolog, supraspecializat în ginecologie şi chirurgie oncologică, fiind absolvent şi al unui masterat în oncologie la Universitatea Ulm din Germania. De asemenea este conferenţiar doctor, fiind şi cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj.

Numirea sa a venit la câteva ore după propunerea iniţială a premierului Dacian Cioloş, care îl nominalizase pentru această funcţie pe Andrei Baciu, un medic rezident cu vârsta de doar 29 de ani. Decizia de retragere a lui Baciu a venit ca urmare a controverselor apărute în spaţiul public. Mai exact, după anunţul premierului privind nominalizarea sa pentru postul de ministru, pe reţelele de socializare au început să circule fotografii în care acesta apărea în lenjerie intimă, pe vremea când activa ca model. „Nu putem decât să ne dăm cu părerea, având în vedere că nu îl cunoaştem, însă, cu siguranţă este o alegere mai bună un manager de spital decât un tânăr medic rezident. Dincolo de problemele de imagine, pregătirea şi experienţa care sunt necesare unui astfel de post se dobândesc în ani de zile”, a adăugat preşedintele Sanitas Iaşi.

Această idee a fost susţinută şi la nivel naţional, mai mulţi medici şi manageri de spitale spunând că o instituţie publică de dimensiunea şi greutatea Ministerului Sănătăţii trebuie condusă de cineva cu mai multă experienţă. Mădălina OLARIU

* * *
„Cu siguranţă, este o alegere mai bună un manager de spital, decât un tânăr medic rezident” – Iulian Cozianu, lider Sanitas Iaşi

* * *
„Având experienţă de conducere, sunt sigur că ne vom înţelege” - ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi

* * *
„Pare genul de om care să fie ancorat în problemele sistemului sanitar” - dr. Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei