Este bine cunoscut faptul ca aspirina prezinta efecte benefice in prevenirea si tratamentul unui numar ridicat de afectiuni, de la profilaxia infarctului miocardic, reducerea banalei febre, pana la actiunea sa antitumorala, inhiband dezvoltarea diferitelor tipuri de cancer.
In incercarea de a imbunatati actiunea anticanceroasa a aspirinei, Khosrow Kashfi, Ravinder Kodela si Mitali Chattopadhyay au formulat un compus hibrid al aspirinei, capabil sa elibereze oxid nitric (NO) si hidrogen sulfurat (H2S), denumindu-l NOSH-Aspirina. NO si H2S sunt compusi gazosi ce joaca in organism rol de molecule de semnalizare pentru diferite procese fiziologice, precum relaxarea vaselor de sange (NO) sau reducerea inflamatiei (H2S). Va recomandam sa cititi si Criza de astm de maine poate fi semnalata azi si Implicarea H2S in dezvoltarea rezistentei bacteriene la antibiotice pentru a afla mai multe despre cele 2 molecule.
|
Structura chimica a NOSH-Aspirinei |
In testele de laborator, NOSH-Aspirina s-a dovedit de pana la 100.000 de ori mai activa decat aspirina in inhibarea dezvoltarii culturilor de celule canceroase mamare, de colon, pancreatice, pulmonare, de prostata si diferite forme de leucemie. Acesta este un rezultat care ofera noi indicii despre cum anume se poate lupta impotriva cancerului pornind de la un medicament cunoscut de mii de ani (acidul salicilic).
Imbucuratoare nu este doar potentarea activitatii anticanceroase a aspirinei, ci si siguranta pe care o prezinta acest nou hibrid, in testele efectuate pana in prezent NOSH-Aspirina lasand neatinse celulele normale ale organismului. Rezultatele studiului au fost publicate in data de 29 februarie 2012 in jurnalul ACS (American Chemical Society) Medicinal Chemistry Letters.
Sursa: American Chemical Society
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau