Doctorul Iencean vrea să-şi repare onoarea cu 100.000 de lei
Dimensiune font:
Atât cere medicul în procesul intentat Spitalului de Neurochirurgie * el a contestat concedierea din cauza unui studiu clinic
Amănunte noi ies la iveală în scandalul de la Spitalul de Neurochirurgie, Reamintim că, la începutul lui ianuarie, dr. Ştefan Iencean i s-a desfăcut contractul de muncă. El a fost acuzat că a efectuat un studiu ilegal pe pacienţi, realizând mai multe puncţii lombare, cu păstrarea eprubetelor cu lichid cefalorahidian într-un frigider, fără consimţământul beneficiarilor. „Toate probele care s-au administrat în acest caz, probe găsite în frigider, evoluţia a jumătate din cazuri, dar şi deciziile celor două comisii de etică m-au obligat să respect legea”, spunea atunci managerul Lucian Eva.
EXCLUSIV Clanurile din Universitatea de Medicină
Spune că a respectat legea
Dr. Iencean a contraatacat în instanţă, cerând nu doar anularea deciziei de concediere şi drepturile salariale restante, ci şi daune morale. El susţine că a fost mazilit cu încălcarea prevederilor în domeniu şi că nu a greşit cu nimic. „Nu am efectuat niciun studiu pe subiecţi umani fără a respecta prevederile legale în cadrul angajatorului meu şi în timpul serviciului. Decizia de sancţionare conţine o aberaţie logică: eu am săvârşit în lunile anului 2014 un studiu care a fost trimis înapoi în timp (fiind publicat în ianuarie 2014 – n.r.). Cercetarea mea ştiinţifică nu include asemenea abilităţi ştiinţifico-fantastice. Se poate verifica cu uşurinţă”, se arată în acţiunea depusă pe rolul Tribunalului.
Morti dezgropati in scandalul de la Neuro
Cere daune morale
Medicul vrea o sumă impresionantă drept daune morale – 100.000 de lei: „Am fost efectiv hăituit mediatic. Presiunea morală la care am fost supus a fost groaznică. Grupele de studenţi în faţa cărora apar cu o înaltă probitate morală şi o bună pregătire didactică şi ştiinţifică, precum şi colegii din mediul universitate, proiectele ştiinţifice în care sunt implicat, toate aceste relaţii au fost murdărite şi afectate de manevrele de culise ale managerului spitalului”.
Deocamdată, procesul se află în faza preliminară prevăzută de noul Cod de procedură civilă, iar procurorii desfăşoară la rândul lor o anchetă a cauzelor morţii a doi dintre pacienţii care au participat la studiu. Ştefana CZELLER
A mai învins o dată spitalul
Aceasta nu este primul dosar deschis de medic şefilor Spitalului de Neurochirurgie. Dr. Iencean a mai fost sancţionat cu reducerea salariului cu 5 la sută pe două luni, pe motiv că ar fi refuzat să prezinte managerului Lucian Eva cazul unui pacient. Apoi, el a fost concediat pe motiv că a înregistrat raportul de gardă fără ştirea colegilor, dar în 2012 a obţinut la Tribunal atât anularea deciziei de sancţionare, cât şi a celei de concediere. Judecătorii au obligat atunci spitalul la reintegrarea medicului, precum şi la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau