Drumul greu al oaselor, la Spitalul de Recuperare

default

Dimensiune font:

| 21-08-2014 06:00

Mii de bolnavi din toate judeţele Moldovei ajung la Spitalul de Recuperare Iaşi să se trateze de şale, numită de medici şi boala secolului * zilnic, pe holurile de la baza de tratament este o foială continuă, cele mai solicitate proceduri terapeutice fiind cele de la bazinul cu sulf, împachetările cu parafină, băile galvanice sau cele de plante 

Anual, mii de oameni din toate colţurile ţării vin la Spitalul de Recuperare să-şi aline durerile de şale sau de oase. Baza de tratament de la parterul unităţii seamănă mai degrabă cu un labirint greu de descifrat pentru cei neiniţiaţi. Nici bine nu s-a crăpat de ziuă, căci pacienţii îmbrăcaţi în halate groase şi cu prosoape colorate în cap mişună pe holurile spitalului, în drum spre cabinetele de la baza de tratament. Deşi toate procedurile sunt programate pe ore, oamenii vin şi se aşează ciorchine în faţă cabinetului, spre disperarea cadrelor medicale. „De opt ani vin la tratament şi întotdeauna este aglomerat. Lumea este bolnavă şi oamenii au învăţat că mai trebuie să-şi vadă şi de sănătate. Eu îmi fac programare cu trei patru luni înainte, ca să fiu sigur că am un loc asigurat în spital. Pentru apa sulfuroasă renumită în această zonă, ar mai trebui construit un nou corp de clădire, pentru a face faţă pacienţilor ”, a precizat Gheorghe Smârdan, un pacient care aştepta să intre la împachetările în parafină.

De la muşeţel şi margarete, la mireasma de sulf
Până la ora prânzului, pe holurile de la baza de tratament este o foială continuă, mulţimea de pacienţi programaţi la procedurile terapeutice se îndreaptă fie spre bazinul cu sulf, împachetările cu parafină, băile galvanice sau cele de plante. Cum înaintezi pe hol, de la mireasma de muşeţel şi margarete de la primele cabinete se trece brusc la mirosul greu de sulf. Pentru cei neobişnuiţi, sulful poate fi de nesuportat, însă, cu timpul, ajungi să-l ignori. „Miroase urât, dar este sănătate curată. La oasele noastre, numai zama de sulf îşi mai face efectul. Tinerii sunt mai alintaţi şi strâmbă din nas când au de făcut tratament, dar nu ştiu ce pierd”, spune un bătrân, care se hârâie într-un baston spre bazinul de sulf. Ajuns aici, îl aşteaptă o coadă mare şi nici nu mai găseşte un loc pe bancă. În faţa lui sunt 50 de persoane, tineri şi bătrâni, toţi nerăbdători să înceapă tratamentul. Un culoar întunecat şi îngust, prin care intră fix o singură persoană, desparte saloanele în care bărbaţii şi femeile fac procedurile. „Saloanele pentru femei sunt separate de cele ale bărbaţilor, însă acest culoar le permite cadrelor medicale să intre dintr-un salon în altul. Este multă muncă, pacienţii sunt mulţi şi abia mai putem face faţă. Venim la spital şi de la 6.30 dimineaţa ca să dovedim cu bolnavii, însă, până la urmă, nici un bolnav nu pleacă până nu i se termină toate procedurile”, spune Viorica Beschieru, infirmieră la bazinul cu sulf, cea care ne-a fost şi ghid prin labirintul de la baza de tratament.

Durerile de spate, boala secolului
Toată paleta bolilor de oase şi ale coloanei vertebrale o găseşti la pacienţii de pe holurile acestui spital. Oameni veniţi din toate judeţele Moldovei, dar şi din alte colţuri alte ţării, ajung aici să se trateze de şale, boala secolului cum o mai numesc cadrele medicale. Imediat după băile cu muşeţel, pe stânga sunt împachetările în parafină. Într-o încăpere se află cazanul în care se topeşte parafina, care apoi este pusă în tăvi şi adusă fierbinte la patul bolnavului. „Două tăvi de parafină la un bolnav sunt suficiente. Dilată vasele de sânge, permiţând eliminarea toxinelor şi ameliorarea durerilor. O şedinţă durează maximum 30 de minute”, a precizat Laura Buzilă, asistentă la Spitalul de Recuperare. Aflaţi pe paturi, pacienţii sunt înfofoliţi bine, pentru a nu se pierde căldura. În vremuri de criză, mulţi moldoveni şi-au înlocuit concediile la mare sau la munte cu 12 zile de proceduri la Spitalul de Recuperare din Iaşi. Iar la finalul tratamentului, pleacă mulţumiţi că au mai păcălit pentru un timp durerile de oase. Cristina MIHĂILĂ

***
Pentru apa sulfuroasă renumită în această zonă ar mai trebui construit un nou corp de clădire, pentru a face faţă pacienţilor ” - Gheorghe Smârdan, pacient la Spitalul de Recuperare

* * *
Nici un bolnav nu pleacă până nu i se termină toate procedurile” - Viorica Beschieru, infirmieră 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei