Duminica sinuciderilor
Dimensiune font:
Trei femei se zbat între viaţă şi moarte, după ce au recurs la metode extreme de a-şi pune capăt zilelor
Nu mai puţin de trei femei au încercat ieri să îşi ia zilele. În starea cea mai gravă se află o pacientă de 29 de ani din Piatra Neamţ, care şi-a dat foc cu benzină.
Femeia a fost preluată de elicopterul SMURD şi transferată la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi. „Pacienta prezintă arsuri de gradul IV pe 65 la sută din suprafaţa corpului, fiind intubată şi ventilată mecanic. Aceasta a fost internată la Clinica de Chirurgie Plastică, însă prognosticul este foarte rezervat”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi.
În stare gravă se află şi o femeie în vârstă de 33 de ani, însărcinată în 33 de săptămâni, care a vrut să renunţe la viaţa ei şi a pruncului nenăscut, înghiţind o soluţie de clor. Femeia a fost găsită în stare gravă de rude, fiind transportată la Spitalul „Sf. Spiridon”. „Pacienta a fost diagnosticată cu intoxicaţie severă cu clor, fiind tratată la Clinica de Toxicologie. Starea fătului este normală, însă mama are afectat tubul digestiv, prezentând esofagită şi gastrită acută. În prezent, pacienta se află internată la Clinica de Terapie Intensivă, starea ei fiind stabilă”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Tot la această unitate a ajuns şi o femeie de 44 de ani din Bălţaţi, care a vrut să termine socotelile cu viaţa înghiţind un pumn de somnifere. Cristina MIHĂILĂ
O pacientă de 29 de ani din Piatra Neamţ a vrut să-şi dea foc cu benzină
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau