EXCLUSIV Asistenta care a învins o boală cruntă luată din spital

Deşi a fost diagnosticată cu tuberculoză multi-drog rezistentă, o formă deosebită a acestei boli, în care bacilul Koch devine rezistent la medicamente, o asistentă de la un spital ieşean a reuşit să învingă boala * la aproape 20 de ani de la diagnosticare, aceasta duce astăzi o viaţă normală şi fericită, ca asistent medical la Spitalul de Pneumologie, în acelaşi loc în care a căpătat boala

 „Doamna Gabi” îşi scoate telefonul din geantă şi zâmbeşte atunci când vede că o sună fetiţa sa. Îi răspunde şi apoi spune cu strălucire în ochi că nu există în viaţă alt far călăuzitor mai bun decât proprii copii. Asta a ajutat-o în fiecare clipă să nu renunţe la lupta cu boala şi să spere că într-o zi se va vindeca. Şi a reuşit, după ce în urmă cu aproape 20 de ani a fost diagnosticată cu tuberculoză multi-drog rezistentă (TB-MDR), o formă avansată a tuberculozei, în care microbul este mai greu de învins şi necesită tratament cu tuberculostatice.
A pierdut o bucată din plămân
În cazul său, puterea de a lupta împotriva bolii a venit de la gândul că, după vindecare, va reuşi să aibă o familie normală şi fericită. Gabi S. a reuşit ca în urma tratamentului să ducă o viaţă sănătoasă şi să nu îşi dorească nicio clipă să fugă din mijlocul pacienţilor, chiar dacă unul sau mai mulţi dintre ei i-au pus pe umeri această boală.

Avea 25 de ani şi era în primii ani de activitate ca asistent medical la secţia de Chirurgie Toracică de la Spitalul de Pneumologie din Iaşi, atunci când, în urma unui control, a aflat că suferă de tuberculoză. „Era o perioadă în care aveam o imunitate foarte scăzută şi când şi normele de protecţie din cadrul spitalului erau mai relaxate, fiind undeva la puţin timp după Revoluţie. Nu prea ai de unde să şti ce ţi se întâmplă, pentru că diagnosticarea durează uneori şi trei luni, când pacientul e deja externat. Iar simptome nu am avut, pentru că, de exemplu, dacă nu ai poftă de mâncare atunci când eşti tânăr, o pui pe seama a orice altceva”, îşi aminteşte aceasta.

EXCLUSIV Drama copilului ucis cu sânge rece la Costuleni

Deşi boala a fost descoperită în stadiu incipient, ghinionul său a fost că microbul a fost unul rezistent, care nu a putut fi înfrânt cu tratamentul standard de şase luni. Fiind tuberculoză multi-drog rezistentă, tratamentul a fost unul lung, de trei ani, urmat şi de anumite complicaţii care au dus la lobectomie pulmonară, ceea ce presupune îndepărtarea unui lob al plămânului, prin intervenţie chirurgicală. Pe chipul său nu se citeşte nicio urmă de supărare, ci din contră una de optimism. „Eu am fost un caz fericit, dar sunt cazuri în care li se scoate tot plămânul. Nu am foarte multe restricţii, decât că trebuie să trăiesc şi să mănânc cât mai sănătos”, spune aceasta adăugând că înoată, merge pe bicicletă şi se plimbă la fel ca orice om, la fel cum o fac şi cei pe nu i-a măcinat boala.

Astăzi, duce o viaţă normală, alături de cei doi copii
Singura interdicţie a fost aceea de a naşte natural, deoarece exista riscul ca din cauza efortului să se producă o ruptură de plămân. Astfel, primul copil a venit după vindecarea completă, iar acum doamna Gabi se mândreşte cu o fetiţă, elevă în clasa a VII-a, care a fost urmată şi de un băieţel, care acum are cinci ani, ce merge în fiecare zi la grădiniţă agăţat de mâna mamei, care nu a încetat nicio clipă să-i fie alături. Aceasta adaugă, zâmbind, că acum e la modă să ai copii şi la vârste mai înaintate, important e să fie crescuţi cu aceeaşi grijă şi răbdare: „Am luptat să fiu sănătoasă, să pot să am copii şi o viaţă normală, pentru că ai un elan extraordinar atunci când ştii că ai pentru ce să lupţi, te gândeşti mereu la ei”.

De aceea, nu s-a gândit nicio clipă să piardă primii doi ani ai de viaţă ai copiilor, când poate trăi împreună cu ei primii paşi, toate zâmbetele şi toate cuvintele spuse stâlcit. „Am stat acasă cu fiecare dintre ei, pentru că e o perioadă cu care nu te mai întâlneşti şi care este foarte importantă pentru copil. S-a observat o diferenţă între copiii din generaţia mea, duşi la creşă, şi cei de acum, care sunt mult mai liniştiţi şi mai cuminţi atunci când cresc alături de părinţi”, spune aceasta, cu mândria specifică unui părinte dedicat.

Marginalizarea socială, mai grea decât suferinţa biologică
Doamna Gabi devine însă ezitantă atunci când împărtăşeşte din experienţa sa, deoarece se mai confruntă cu sentimentul că prietenii din jur o pot respinge şi că reacţionează ciudat atunci când află că a suferit de tuberculoză. „Lumea din jur este reticentă, te priveşte ca şi cum ar fi vina ta. Şi sunt foarte multe cazuri de medici, studenţi rezidenţi sau asistente care ajung în situaţia asta, pentru că ăsta este mediul profesional, nu înseamnă că fumezi, bei sau duci o viaţă dezordonată”, povesteşte femeia.

Îşi aminteşte că, în perioada în care urma tratamentul, a fost nevoită să stea doi ani acasă, fiind pensionată pe caz de boală. Iar cel mai greu moment era atunci când o tânără de 25 de ani ajungea în faţa ghişeului să îşi ridice pensia, iar cei din jur nu reuşeau să înţeleagă situaţia. „Nu poţi să stai să le spui tuturor că iei pensie pentru că ai TBC, luată din mediul în care lucrezi, pentru unii cred că e un fel de SIDA. Ajungeam la ghişeu şi mă întrebau ce am, de ce iau pensie, unii credeau că de fapt nu vreau să muncesc”, adaugă doamna Gabi, spunând că mulţi nu ar înţelege nici sentimentul că este greu să ridici până şi propria mână, ca să te poţi pieptăna.

De aceea, foarte mulţi bolnavi ajung să abandoneze tratamentul, deoarece nu se pot lupta cu efectele adverse, care îi slăbesc din toate punctele de vedere. „Întreg organismul este obosit, stai foarte mult la pat, ai dureri de toate felurile. La un moment dat ajungi să vezi în ceaţă, să ai ţiuituri în urechi, să-ţi scadă acuitatea vizuală şi cea auditivă şi chiar să ţi se schimbe culoarea pielii, pentru că medicamentele sunt portocalii”, subliniază femeia.

Mai mult, poţi trece şi prin depresii atunci când conştientizezi boala, lungimea tratamentului şi când ajungi să iei şi câte 14 pastile într-o singură zi. Însă, dacă ar fi să identifice factorul cel mai important care a contribuit la vindecarea sa, acesta ar fi familia şi colegii din sistemul medical, care au fost capabili să ofere, mai presus de orice, „o vindecare ce vine din suflet”. „Noi, asistenţii, avem o vorbă atunci când ne vin cazuri de oameni disperaţi. Le spunem că mai întâi trebuie să fie fericiţi, deoarece este o boală care se tratează şi în urma căreia se poate trăi şi 100 de ani, după vindecare. E într-adevăr o boală urâtă, dar una care se tratează”, conchide „doamna Gabi”. Mădălina OLARIU

* * *
16.000
Este numărul bolnavilor de tuberculoză diagnosticaţi anual în România. 1.000 dintre aceştia sunt localizaţi în judeţul Iaşi

* * *
„Întreg organismul este obosit. La un moment dat ajungi să vezi în ceaţă, să ai ţiuituri în urechi, să-ţi scadă acuitatea vizuală şi cea auditivă şi chiar să ţi se schimbe culoarea pielii, pentru că medicamentele sunt portocalii” – Gabi S., vindecată de TBC

* * *
„Unii cred că e un fel de SIDA” – Gabi S.

* * *
„Vindecarea vine din suflet” – Gabi S., fost pacient cu tuberculoză