Expert ginecolog: Tot ce trebuie să ştii despre pilula de a doua zi

default

Dimensiune font:

| 30-11-2015 13:48

 Dacă ai uitat de anticoncepţionale sau s-a rupt prezervativul ai la dispoziție maximum 72 de ore pentru a folosi pilula de a doua zi.

Atunci când neprevăzutul își face loc în viața sexuală, situația poate scăpa de sub control. Un studiu publicat cu numai câteva luni în urmă (realizat de compania globală de cercetare Millward Brown cu sprijinul Gedeon-Richter Plc.) ne arată că majoritatea femeilor din România preferă metodele contraceptive riscante (metoda calendarului, coitus interruptus).


Acestea le aduc, de multe ori, în fața unei sarcini nedorite și în foarte multe cazuri, la avort. Campania ”Planifică Neprevăzutul!” a fost lansată de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS) pentru a informa și educa publicul cu privire la cele mai eficiente metode de contracepție și la contracepția de urgență, ca soluție în cazul unui contact sexual neprotejat.

Dr. Mirela Popa, medic primar obstetrică-ginecologie, răspunde zilnic întrebărilor primite pe e-mail la adresa http://www.planificaneprevazutul.ro/intreaba-medicul/


1. Cum previne pastila de a doua zi o sarcină nedorită?

Dr. Mirela Popa: Contracepția de urgență sau pilula de a doua zi este metoda contraceptivă pe care o putem folosi după un contact sexual neprotejat sau după eșecul unei alte metode folosite. De exemplu, dacă prezervativul s-a rupt sau a alunecat în timpul actului sexual sau femeia a uitat să ia una sau mai multe pilule zilnice sau nu le-a luat la ora potrivită, putem vorbi despre riscul apariției unei sarcini. În aceste situații, femeia are la dispoziție maximum 72 de ore pentru a utiliza cu succes pilula de a doua zi. Aceasta conține levonorgestrel, un hormon care se regăsește și în componența pilulelor regulate, însa în doze diferite. Contracepția de urgență acționează prin întârzierea sau prevenirea ovulației, evitând astfel instalarea unei sarcini. Este foarte important de reținut faptul că, odată depășit termenul de 72 de ore, pilula nu mai este eficientă în a preveni formarea sarcinii. De asemenea, la fel de important de știut este faptul că pilula de a doua zi nu are niciun efect asupra unei sarcini deja formate și nici nu afectează în vreun fel fătul.


2. Ce riscuri poate avea asupra sănătăţii?

Dr. Mirela Popa: Pilula de a doua zi poate determina efecte precum senzații de greață sau amețeală, vărsături, dureri de burtă sau de cap, însă acestea sunt de scurtă durată și dispar relativ rapid după administrare. De asemenea, administrarea contracepției de urgență poate duce la întârzierea sau apariția cu circa 10 zile a următoarei menstruații. Altfel, pilula nu este dăunătoare pentru organism, doza este metabolizată rapid, iar administrată corect, duce la îndeplinirea scopului cu care este utilizată.


3. De câte ori poate fi folosită într-un an pastila de a doua zi?

Dr. Mirela Popa: Pilula de a doua zi poate fi folosită ori de câte ori este nevoie, inclusiv în cadrul aceluiași ciclu menstrual.

 

Ceea ce trebuie să înțeleagă utilizatoarele este însă faptul că acest tip de contracepție este destinat folosirii în cazuri de urgență și că, pentru un efect contraceptiv de lungă durată, există metode mult mai avantajoase (de exemplu, pilulele regulate). Așa cum spuneam, după administrarea pilulei de a doua zi, este posibil ca următoarea menstruație să apară cu până la 10 zile mai devreme sau mai târziu decât în mod obișnuit. Astfel, principalul inconvenient al utilizării frecvente este disconfortul provocat de dereglarea ciclului menstrual și greutatea anticipării menstruației următoare. Această informație privind limitarea folosirii metodei pe parcursul unui an face parte din așa-numitele „mituri” referitoare la pilula de a doua zi. Campania „Planifică neprevăzutul!” a fost lansată tocmai pentru a clarifica astfel de neclarități și a informa corect cu privire la contracepția urgență. Mai multe informații gasiți și pe platforma campaniei www.planificaneprevazutul.ro 

 



4. Cui nu îi este recomandată pastila de a doua zi?


Dr. Mirela Popa: Pastila de a doua zi nu este recomandată fetelor cu vârsta mai mică de 16 ani, persoanelor alergice la levonorgestrel sau orice alt ingredient (a se verifica prospectul!) și femeilor deja însărcinate. Așa cum am mai spus, contracepția de urgență nu are niciun efect asupra unei sarcini deja existente.


5. Care este rata de eficiență în prevenirea sarcinii pentru pilula de a doua zi?


Dr. Mirela Popa: Eficiența pilulei de a doua zi depinde de doi factori la fel de importanți: momentul în care este administrată și utilizarea corectă. Astfel, luată în primele 24 de ore după contactul sexual neprotejat, pilula are succes în proporție de 95%, iar eficiența sa ajunge la 58% în intervalul 49-72 ore de la „accident”. Corectitudinea administrării se referă la interacțiunea cu anumite medicamente (a se consulta prospectul!) sau cu anumite alimente (ceaiul de sunătoare și sucul de grepfrut scad eficiența metodei). De asemenea, dacă apar vărsături în primele ore de la administrare, este necesară utilizarea unei noi pilule, întrucât este foarte posibil ca organismul să nu fi avut timpul necesar pentru a asimila prima pilulă.


6. În cât timp de la contactul sexual poate fi luată pentru a fi eficientă?


Dr. Mirela Popa: Cât mai repede! Deși este numită „pilula de a doua zi”, iar eficiența sa acoperă până la 72 de ore după contactul sexual neprotejat, cu cât este luată mai rapid, cu atât șansele de a evita o sarcină nedorită sunt mai mari.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei