Fără avorturi la cerere în această perioadă
Dimensiune font:
Pentru a primi cum se cuvine momentul Învierii, în Săptămâna Mare, precum şi în perioada Paştelui, medicii nu fac întreruperi de sarcină la cerere. Medicii au decis să nu efectueze avorturi, intervenţiile de acest gen fiind amânate, de comun acord cu pacientele, până după Paşte. Aceştia spun că aşa procedează şi în perioada Crăciunului. „Avorturile la cerere nu se fac în această perioadă, aşa fiind în fiecare an. Acest lucru e la latitudinea medicilor, dar sunt şi medici de alte religii care, totuşi, fac întreruperi şi în această perioadă. În principiu, de când sunt eu aici, în această perioadă nu se fac”, a declarat dr. Cezar Rotaru, purtător de cuvânt al Maternităţii „Elena Doamna” din Iaşi. Astfel, în această perioadă vor fi rezolvate doar urgenţele. În schimb, la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi nu se fac deloc avorturi la cerere de mai mulţi ani. „Nu mai facem avorturi la cerere de mulţi ani. Facem întrerupere de sarcină acolo unde sarcina este oprită din evoluţie, atât”, a precizat prof. dr. Maria Stamatin, director medical al unităţii. Roxana NĂSTASĂ
Din Moldova, nici Spitalul Municipal din Moineşti şi nici Spitalul Municipal de Urgenţă din Roman nu efectuează deloc avorturi la cerere
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau