Fetiţa strivită de tractor are, din nou, probleme grave
Dimensiune font:
Veştile medicilor ieşeni referitoare la starea fetiţei din judeţul Constanţa care a fost accidentată grav după un accident rutier nu sunt deloc bune. Micuţa strivită de remorca unui tractor în comuna Valu lui Traian trece prin momente grele, în continuare. Dincolo de faptul că a rămas fără un picior, iar celălalt se recuperează greu, aceasta prezintă tulburări psihice deosebite, după cum au precizat medicii de la Spitalul „Sf. Maria” din Iaşi.
Potrivit acestora, fetiţa are coşmaruri foarte dese şi i se întâmplă să vadă peste tot accidentul prin care a trecut. Mai mult, aceasta are momente când refuză comunicarea, inclusiv cu familia. Managerul Spitalului de Copii, dr. Radu Terinte, a solicitat sprijinul unui psihiatru de la Institutul de Psihiatrie „Socola”, care să lucreze cu ea. „Fetiţa se află în continuare sub tratament. Din păcate, pe lângă probleme fizice cu care s-a confruntat după accident, fetiţa are nişte tulburări psihice grave. Este extrem de afectată psihic, am solicitat intervenţia şi a unui medic psihiatru de la Socola, pe lângă psihologii noştri. Are momente în care refuză comunicarea inclusiv cu familia, are coşmaruri, visează accidentul, este foarte traumatizată”, a precizat dr. Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iaşi.
La acest moment, copila se află internată în Clinica ATI a spitalului şi se recuperează.
Reamintim că aceasta a fost mutilată de remorca unui tractor care s-a desprins în mers, în timp ce circula împreună cu mama sa şi frăţiorii ei pe trotuar. De când e la Iaşi, copila a suferit cinci intervenţii chirurgicale, patru de salvare a membrelor inferioare şi una de amputare a piciorului stâng, care a fost afectat de ciuperca Aspergillus. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau