s560x316_Spitalul_Sf._Maria_Iasi_

Dimensiune font:

Garaj transformat în secţie medicală

| 03-02-2017 06:18

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” a realizat primii paşi în proiectul de transformare a unei clădiri de garaj într-un spaţiu pentru servicii de imagistică medicală. La începutul acestei luni, unitatea spitalicească a atribuit contractul pentru serviciile de proiectare, în valoare de 53.000 lei firmei Elmilo SRL, valabil pentru 30 de zile. În prezent, spaţiul alocat garajului auto se află într-o stare avansată de degradare, datorită neutilizării acestuia. „În acest moment, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi nu dispune de aparatura medicală tip RMN sau osteodensitometru, fiind obligat, pentru diagnosticarea pacienţilor, să apeleze la serviciile medicale specializate din cadrul altor spitale sau clinici medicale private, suportând în totalitate costurile investigaţiilor”, motivează conducerea spitalului. Prin finalizarea acestei investiţii se urmăreşte îmbunătăţirea permanentă a serviciilor medicale specializate prestate, cât şi colectarea de fonduri suplimentare prin prestarea acestor servicii medicale către alte categorii de pacienţi. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

loading...
 
'Otrava' din alimente: Lista înghețatelor pline de aditivi

 InfoCons - Asociatie pentru Protectia Consumatorilor a organizat un studiu cu privire la aditivii alimentari ce se regăsesc in produsele tip inghetată. În cadrul studiului au fost analizate 39 de ...

Scandal de proporții! Un GIGANT de pe piața de retail este acuzat că ar fi vândut apă de la robinet în ultimii 10 ani

 Un scandal uluitor a izbucnit in presă, după ce un important producător de pe piata de retail a fost acuzat că ar fi vandut populatiei apă de la robinet in locul produsului premium. Se pare că acest ...

SUSANU CLINIC IASI Chirurgie Plastică şi Reconstructivă - Body Lifting

   Chirurgia conturului corporal cuprinde o serie de interventii care au ca scop redarea aspectului normal al corpului uman. Acest concept s-a dezvoltat dupa evaluarea constantă a pacienţilor obezi ...

Acestea sunt PERICOLELE pentru femeile care-și fac așa ceva la VAGIN

      În Germania şi Olanda, majoritatea femeilor care recurg la operaţii de refacere a himenului sunt tinere musulmane. Am stat de vorbă cu medici despre cererea tot mai ...

 

Război TOTAL pe un ALIMENT foarte consumat de români. PERICOLUL

Asociatia Patronală Romană din Industria Laptelui(APRIL) acuză Asociatia Pro Consumatori că a publicat un studiu cu privire la telemea, care dezinformează si le aduce grave prejudicii. Respectivul studiu m ...

Un ROMÂN a REVOLUȚIONAT medicina! Descoperirea care spune ADIO CANCERULUI

Descoperire importantă a unui grup condus de un roman. Oncologii de la o universitate americană au făcut un anunt revolutionar in privinta cancerului. Un roman a inventat testul care poate salva milioane de ...

O superciupercă letală, depistată la pacienţi din Marea Britanie

O ciupercă rară care poate provoca infecţii rezistente la medicamente a fost depistată la aproximativ 200 de pacienţi in mai mult de 55 de spitale din Marea Britanie, au anunţat oficiali din domeniul săn ...

Două afecţiuni respiratorii fac ravagii în lume

Două dintre cele mai frecvente afecţiuni respiratorii cronice au provocat moarte a 3,6 milioane de persoane in 2015, conform unui studiu publicat de jurnalul „The Lancet Respiratory Medicine”. Apr ...

În comă după ce a căzut de la etaj

 Un bărbat de 52 de ani se zbate intre viaţă şi moarte la spital după ce a căzut de la inălţime. Din cate se pare, acesta se afla la un bloc aflat in construcţii cand ar fi căzut. Trecătorii au ...

Tot mai multe persoane cu handicap grav la Iaşi

 Judeţul Iaşi ocupă unul din locurile fruntaşe in ceea ce priveşte numărul persoanelor cu handicap. Ceea ce este mai rău, e faptul că, potrivit unui raport al Direcţiei Generale de Asistenţă Soc ...