În comă, după o ceartă cu prietena
Dimensiune font:
Un tânăr de 19 ani din Iaşi a vrut să se omoare după o ceartă cu iubita. Potrivit medicilor, acesta a luat o cantitate mare de sedative şi a ajuns la spital în comă. Din fericire, medicii au reuşit să-l stabilizeze şi acum starea sa este bună. „Tânărul s-a certat cu prietena, a luat o cantitate mare de sedative, a ajuns în comă, a fost intubat, ventilat, a făcut tratament, spălătură gastrică şi i-a revenit starea de conştienţă, fiind internat la Toxicologie”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoşeu, medic şef UPU-SMURD Iaşi. Tot ieri, a mai ajuns la spital un bărbat de 35 de ani, intoxicat tot cu sedative, încercând să se omoare din cauza unor probleme în familie. La spital a ajuns cu soţia sa şi, potrivit medicilor, luând o cantitate mai mică de sedative, 9 pastile, starea sa nu era gravă. Acesta a fost tratat în Unitatea de Primire UPU şi apoi a refuzat internarea, semnând pentru asta atât el, cât şi soţia.
Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau