În stare gravă, după ce s-au intoxicat fără să ştie
Dimensiune font:
Doi bărbaţi de aproximativ 60 de ani au ajuns la spital în stare gravă, după ce s-au intoxicat cu etilenglicol. Medicii ieşeni sunt tot mai îngrijoraţi de multitudinea cazurilor, dar şi de gravitatea acestora, recomandând mai multă atenţie. Dacă unul dintre pacienţi a încurcat sticlele încercând să bea alcool, celălalt a băut la un târg, dintr-o sursă nesigură, după care i s-a făcut rău. Ambii pacienţi au făcut şedinţe de hemodializă şi sunt internaţi la Terapie Intensivă, la Spitalul Clinic „Dr. C. I Parhon”.„Unul dintre pacienţi a ingerat din greşeală etilenglicol, încurcând sticla cu una de alcool, fiind cunoscut ca pacient consumator de etanol, iar celălalt a băut alcool la un târg în afara judeţului şi apoi s-a simţit rău după două zile. Amândoi au ajuns la spital în stare gravă, la Terapie Intensivă, li s-a făcut hemodializă de urgenţă şi sperăm la o evoluţie favorabilă”, a precizat dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului „Parhon”. Pentru evitarea situaţiilor de acest gen, acesta a recomandat ca sticlele cu antigel să fie ţinute sub cheie, pentru a nu fi confundate, iar alcoolul să fie consumat doar din surse sigure. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau