Infertilitatea, o boală la modă
Dimensiune font:
Perioada cea mai fertilă într-un ciclu menstrual de 28 de zile este perioada zilelor 12-14, dar important este să existe contact în perioada ovulaţiei. Însă poate la fel de indicat e ca înaintea acelui raport sexual să fi fost o perioadă de abstinenţă de măcar două zile.
După raportul sexual, femeilor li se recomandă o jumătate de oră de relaxare totală, nefiind indicat să facă imediat un duş. Se poate vorbi de infertilitate doar dacă în decursul unui an în care a avut contacte sexuale regulate şi fără protecţie cu un bărbat fertil o femeie nu rămâne însărcinată. Cel care stabileşte însă diagnosticul este numai medicul, care va decide şi care anume sunt problemele din cuplu.
Stresul scade fertilitatea
Cele mai frecvente cauze ale infertilităţii sunt dezechilibrele hormonale, tulburările ovulaţiei, infecţiile organelor genitale, trompe uterine nepermeabile sau obstruate în urma unor infecţii, malformaţiile congenitale sau apărute pe parcurs la organelor genitale, cauze imunologice sau endometrioza. Pe lângă aceste cauze, specialiştii susţin că femeile îşi pot face rău singure, devenind pentru o perioadă infertile. Între astfel de cauze care duc la lipsa ovulaţiei sunt prea multe diete pentru slăbit însoţite de exerciţii fizice excesive şi făcute la voia întâmplării, medicamente luate în exces şi nu de fiecare dată la sfatul medicului. Şi ar mai fi o cauză majoră: toate formele de stres emoţional care persistă pe o perioadă de timp îndelungată.
Atunci când se prezintă la medic, femeia care doreşte să devină mamă trebuie să expună în detaliu stilul său de viaţă, specialistul fiind cel care va prescrie atât medicamente, dar va indica şi posibilele aspecte din viaţă care ar putea să împiedice conceperea unui copil. Stresul este incriminat în mai toate afecţiunile din zilele noastre. Medicul nu poate prescrie însă o reţetă pentru reducerea stresului, soluţia fiind aceea ca în fiecare zi să existe măcar o jumătate de oră de relaxare.
O altă cauză de infertilitate este alimentaţia şi nu trebuie făcut abuz de alimente suprarafinate: făină albă, zahăr rafinat, ulei rafinat, margarină. De asemenea, trebuie evitate produsele conservate cu substanţe chimice. Nici chiar cafeaua nu trebuie consumată în exces, studiile arătând că femeile amatoare de cafea au cu 50% mai puţine şanse să aibă copii. Cea care vrea să devină mamă nu trebuie să fie sedentară, trebuie să meargă pe jos cel puţin o jumătate de oră pe zi, recomandă specialiştii.
În numărul de mâine al ziarului nostru vă vom oferi şi metodele de tratare a infertilităţii. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau