La spital, din cauza petardelor
Dimensiune font:
Mai mulţi ieşeni au ajuns la spital după ce, pentru că nu au mânuit corect petardele, s-au ars în noaptea de Anul Nou. Potrivit medicilor de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon” Iaşi, oameni în toată firea, cu vârste între 39 şi 54 de ani, s-au jucat cu acestea şi, din cauza neatenţiei, au intrat în Noul an la spital. Unii dintre ei au refuzat internarea, în timp ce alţii se află şi acum la Clinica de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă a Spitalului „Sf. Spiridon”, unde primesc tratament. „Cinci persoane au ajuns în noaptea de Revelion cu arsuri de la petarde. A fost un bărbat de 41 de ani cu arsură de gradele I şi II pe umărul drept, dar a refuzat continuarea investigaţiilor; un bărbat de 54 de ani căruia i-a explodat petarda în faţă, cu arsuri la nivelul feţei, dar şi pe antebraţ, care a refuzat internarea. De asemenea, au mai fost un bărbat de 43 de ani şi unul de 40 cărora le-a explodat petarda în mână şi ambii au fost internaţi la Clinica de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă, dar şi o femeie de 39 de ani cu arsură subclavicular dreapta, antebraţ dreapta şi hipoacuzie postraumatică. A fost tratată şi a fost trimisă acasă”, a explicat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi.
Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau