La Spitalul de Recuperare va fi amenajat un bloc operator ORL
Dimensiune font:
Conducerea Spitalului de Recuperare are în plan modernizarea unui bloc operator ORL de câţiva ani * investiţia, în valoare de 5,5 milioane de lei, ar urma să fie făcută de Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Local al Primăriei municipiului Iaşi
Noul bloc operator ORL ar urma să fie amenajat prin repunerea în funcţiune a spaţiului în care a funcţionat spălătoria spitalului. Proiectul presupune amenajarea a două săli de operaţie, cu sector de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi. În momentul de faţă există un singur bloc operator, unde sunt amenajate trei săli de operaţie pentru secţia de ortopedie-traumatologie şi o sală pentru ORL, ceea ce face dificilă asigurarea circuitelor funcţionale pentru desfăşurarea activităţilor chirurgicale în condiţii optime. „Într-o sală ar urma să se facă implanturile, iar în cealaltă operaţiile de rutină. Avem dotările necesare, avem însă nevoie de fonduri pentru amenajarea efectivă a blocului operator. La ultima vizită a ministrului Sănătăţii, dumnealui ne-a spus că va încerca să identifica o soluţie prin care să putem realiza şi această investiţie, iar săptămâna viitoare vom merge la Bucureşti să vedem exact ce se decide”, a declarat ec. Carmen Cumpăt, managerul Spitalului de Recuperare.
Valoarea investiţiei ar fi de aproximativ 5,5 milioane de lei, urmând ca minimum 10% din fondurile necesare să fie obţinute de la Consiliul Local, iar restul de la Ministerul Sănătăţii. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau