Denumire stiintifica leustean:

Levisticum officinale, fam. umbelliferae

Denumire populara leustean:

leoştean, libistoc, luştrean, păscănaţ

Proprietati terapeutice leustean:

- leusteanul este diuretic, bun pentru edeme cardiace, renale, retentie azotata (decoct)

- expectorant – bronsite, traheite

-  reglator al intestinului gros – atat in constipatii cat si in cazul scaunelor moi

-  hipotensiv

-  leusteanul este sedativ nervos, recomandat dupa perioade de stres, tonic aperitiv stomahic, inapetenta, debilitate

-   carminativ, colici abdominale la copii

-   emenagog – regleaza ciclul menstrual si diminueaza durerile

-   intern se foloseste sub forma de ceai de frunze de leusetan, decoct de radacina de leustean, tinctura sau pulbere de leustean

-   extern – frunze de leustean in aplicatii locale, cataplasme cu praf din radacina

-  din radacini si seminte bai tonifiante

-  ca si pentru celelalte frunze condiment, se pot usca si folosi iarna

Afectiuni care se trateaza cu leustean

boli tratate cu leustean: afecţiuni digestive, afecţiuni ale glandelor salivare, afecţiuni renale, anorexie, bronşite, cicluri menstruale dereglate, colici abdominale la copii, constipaţie, debilitate, diaree, dismenoree, edeme cardiace şi renale, gaze intestinale, hipertensiune, inapetenţă, retenţie azotată, stres, tahicardie, traheită, tulburări de ciclu, ulceraţii tegumentare.

Mod de preparare leustean – ceai de leustean:

- frunzele proaspete  de leustean se aplică pe ulceraţiile externe ale pielii.

- intern se poate consuma ca plantă proaspătă în salată sau în diferite produse alimentare ca şi condiment.

- ceai de leustean – o linguriţă de plantă la 100 ml apă clocotită. Se va lăsa acoperit 10 minute, se strecoară şi se vor putea consuma 3-4 astfel de ceaiuri pe zi. In cazul în care nu este diabet, se va folosi îndulcit cu miere polifloră.

Leusteanul in traditia populara

Frunzele se puneau în legături contra durerilor de cap. Se frecau cu ele la bubă şi contra “blândelor de ploaie”, iar pisate se puneau la răni. Ceaiul din frunze se lua în tuse cu guturai şi tuse măgărească. Rădăcina pisată şi opărită se punea caldă la junghiuri, fiind muştarul săracului, în multe părţi. Ceaiul preparat din seminţe se lua contra durerilor de stomac şi în indigestii, iar decoctul frunzelor, ca diuretic. A fost între leacurile obişnuite contra febrei tifoide. În Prahova, se muia un cearceaf în oţet de vin, fiert cu rădăcină de leuştean şi se înfăşura bolnavul cu el. În alte părţi se făcea abur, cu o cărămidă fierbinte, peste care se turna oţet de vin, fiert cu usturoi şi leuştean. La Nereju se folosea cu frunze de nuc, ulm şi pelin.

În nordul Moldovei, frunzele se uscau, se pisau, se puneau în borş cu tărâţe de porumb şi cu acesta se spăla muşcătura de şarpe la vite.