Lucrările la cel mai mare serviciu de urgenţe din Moldova la mâna guvernanţilor
Dimensiune font:
Pentru finalizarea lucrărilor de extindere la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalul „Sf. Spiridon”, unitatea mai are nevoie de 3 milioane de lei *conducerea unităţii speră că va obţine suma necesară la rectificarea bugetară preconizată la sfârşitul lunii iulie
Lucrările de extindere a Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon” au intrat în linie dreaptă, însă pentru finalizarea acestora unitatea mai mare nevoie de o suplimentare bugetară de 3 milioane de lei. Conducerea unităţii speră că va obţine suma necesară la rectificarea bugetară preconizată la sfârşitul lunii iulie. „Spitalul a făcut toate demersurile la Ministerul Sănătăţii pentru această alocare bugetară şi avem speranţe că vom fi sprijiniţi. Suma solicitată este necesară pentru a respecta graficul privind finalizarea lucrărilor şi darea în folosinţă a spaţiului”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, şeful UPU-SMURD de la „Sf. Spiridon”. Unitatea de Primire a Urgenţelor ar urma să îmbrace în luna octombrie o haină nouă, odată ce o parte din spaţiile ce aparţin zonei de extindere şi de modernizare a serviciului de urgenţe vor fi date în folosinţă. Noul serviciu de urgenţe va cuprinde o zonă de triaj, birou de informaţii, o zonă pentru izolare şi decontaminare a pacienţilor. „Noua locaţie a UPU cuprinde un triaj generos, spaţiul de evaluare a urgenţelor, zona de resuscitare a urgenţelor roşii, spaţiu pentru preluarea urgenţelor galbene şi a celor verzi, în funcţie de gravitatea afecţiunilor”, a mai subliniat dr. Diana Cimpoeşu. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau