Maraton chirurgical la Institutul de Oncologie

default

Dimensiune font:

| 03-02-2016 16:20

Echipa de medici americani va efectua 30 de proceduri chirurgicale pentru 14 pacienţi selectaţi * în prima săptămână vor avea loc operaţiile cranio-faciale, iar în cea de-a doua vor fi efectuate reconstrucţiile

Echipa de chirurgi americani de la Virginia University, aflată pentru două săptămâni la Institutul Regional de Oncologie (IRO) va opera 14 pacienţi, la care se vor efectua 30 de proceduri chirurgicale. Dintre aceştia, nouă au malformaţii cranio-faciale de diferite tipuri, patru necesită reconstrucţii de sân, iar unul prezintă sechele postcombuţionale peste care s-a dezvoltat o tumoră. Trei dintre cazuri reprezintă pacienţii care au mai fost operaţi şi în luna aprilie a anului trecut. „Printre ei sunt şi pacienţi care se află la a doua sau a treia operaţie şi vor avea nevoie şi în continuare, pentru că intervenţiile se fac la mai multe niveluri, unii se operează la mandibulă, la maxilar, la nas, apoi la buză. Sunt pacienţi care vor avea în aceeaşi zi trei operaţii consecutive, însă încercăm ca pacientul să beneficieze de mai multe corecturi, cu o singură anestezie generală. Însă, nu se pot face toate odată şi trebuie repetate. Spre exemplu, aceeaşi operaţie trebuie să se facă la vârste diferite”, a precizat prof. dr. Dragoş Pieptu, medic primar chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică şi coordonator al programului.

Operaţii care durează între trei şi zece ore
În prima săptămână vor avea loc operaţiile de chirurgie cranio-facială, iar pentru fiecare din ultimii cinci pacienţi a fost rezervată câte o zi întreagă, în a doua săptămână. Conform medicilor, intervenţiile vor fi complexe, necesitând participarea a doi chirurgi americani şi a patru chirurgi români. Astfel, intervenţiile cranio-faciale vor dura aproximativ trei ore, iar restul vor ajunge şi până la zece ore. Selecţia pacienţilor a fost făcută din 40 de persoane, o parte fiind reprogramate pentru luna august, din cauza unor probleme medicale.

Printre cei 14 se numără cinci copii cu vârste între şase şi 12 ani şi patru adulţi cu vârste de până la 36 de ani din regiunea Moldovei, dar şi din restul ţării. „Noi suntem o ţară cu dezvoltare medie, în sensul că nu umblă copiii cu faţa despicată ca în Bangladesh, dar nici nu sunt operaţi conform unor standarde. Iar familiile lor sunt hăituite o viaţă întreagă, trebuind să meargă între Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Timişoara, încercând să găsească un medic. Chiar zilele trecute am întâlnit o familie din Bucureşti, care umbla în fiecare lună prin diferite centre, pentru a vedea ce se poate face pentru copilul lor”, a completat prof. dr. Dragoş Pieptu.

Conform reprezentanţilor IRO, programul va continua şi în următorii trei ani, sub forma a două vizite pe an. Pe termen lung, la Iaşi se doreşte crearea unui centru dedicat malformaţiilor cranio-faciale. Mădălina OLARIU

* * *
„Familiile copiilor sunt hăituite o viaţă întreagă, trebuind să meargă între Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Timişoara, pentru a găsi un medic”
- prof. dr. Dragoş Pieptu, medic primar chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei