Maternitatea Morţii
Dimensiune font:
Spitalul „Elena Doamna”este implicat într-un nou scandal după ce un copil a murit în spital chiar înainte să vină pe lume * tatăl copilului mort aduce acuzaţii grave susţinând că în spital nu era niciun medic de gardă şi că soţia sa a fost lăsată mai bine de şapte ore în sala de naşteri, doar în grija unei infirmiere* acesta a depus plângere la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Iaşi împotriva Spitalului „Elena Doamna” pentru ucidere din culpă, şi o sesizare la Colegiul Medicilor din România
Spitalul „Elena Doamna” este zguduit de un nou scandal după ce un bebeluş a murit în această unitate chiar înainte să vină pe lume. Tatăl copilului mort aduce acuzaţii grave susţinând că în spital nu era niciun medic de gardă şi că soţia sa a fost lăsată mai bine de şapte ore în sala de naşteri, doar în grija unei infirmiere. Ioana Ciobanu (26 de ani) şi soţul ei Constantin Ciobanu (28 de ani) au ajuns pe date de 8 septembrie, seară la Spitalul „Elena Doamna” urmând ca femeia însărcinată în nouă luni să nască.
Medicii de gardă de negăsit în spital
La internare,cadrele medicale i-a asigurat că totul decurge normal şi că fătul este sănătos. Soţul femeii susţine că a revenit câteva ore mai târziu în spital, când a aflat că viitoarea mamă se pregăteşte să nască şi că în spital nu este niciun doctor care să o ajute. În acea noapte de gardă la Spitalul Elena Doamna erau medicul Doina Iancu şi Daniela Badoi. Tatăl copilului susţine abia spre dimineaţă medicul Doina Iancu şi-a făcut apariţia la spital cu un taxi. „Am căutat medicul de gardă în tot spitalul şi nu l-am găsit. Abia spre dimineaţă dr. Doina Iancu intra cu un taxiu pe poarta spitalului”, a precizat Constantin Ciobanu, tatăl bebeluşului.
Într-un târziu, femeia a fost supusă unei operaţii de cezariană, dar copilul era deja mort. Acum, părinţii cer să se facă dreptate ca nicio familie să nu mai treacă printr-o astfel de tragedie. „Soţia a ajuns cu un copil sănătos în spital şi l-am scos mort. Vrem să se facă dreptate ca nimeni să nu mai treacă prin ce trecem noi. Împreună cu avocatul nostru vom acţiona pe partea legală pentru ca cei vinovaţi să plătească. Vreau să aflu de la autorităţile sanitare cine se face vinovat de moartea copilului meu”,a mai precizat Constantin Ciobanu.
Acesta a depus plângere la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Iaşi împotriva Spitalului „Elena Doamna” pentru ucidere din culpă, şi o sesizare la Colegiul Medicilor din România. Ieri, conducerea Spitalului „Elena Doamna” a declanşat o anchetă internă. „În acest moment, se desfăşoară o anchetă internă a spitalului referitor la acest caz pentru a stabili cauzele care au dus la decesul copilului şi dacă medicii au părăsit garda”, a declarat dr. Mădălina Ciuhodaru, purtător de cuvânt al Spitalului „Elena Doamna”.
Dosar penal pentru ucidere din culpă
În urma sesizării, poliţiştii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. „Am fost sesizaţi de un bărbat cu privire la decesul copilului. S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza decesului. Cercetările continuă pentru a se stabili situaţia de fapt”, a declarat agentul Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ.
Anchetă la Colegiul Medicilor
Şi reprezentanţii Colegiului Medicilor din România (CMR) au dispus efectuarea unei anchetei. Conducerea CMR susţine că dacă acuzaţiile tatălui se confirmă prin care medicii au părăsit garda, aceştia riscă să-şi piardă dreptul de liberă practică.
„Vom analiza acest caz din prisma răspunderii disciplinare. Vom cerceta dacă cele declarate de părinţii copilului sunt veridice şi dacă medicii au plecat din gardă. Dacă se dovedeşte aşa este un caz nu grav ci foarte grav pe care îl vom analiza şi din punct de vedere deontologic. Părăsirea gărzii este abatere foarte gravă iar medicul riscă până la excluderea din Colegiul Medicilor şi ridicarea dreptului de liberă practică”, a precizat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Spitalul „Elena Doamna” a mai fost implicată anul acesta într-un scandal, după ce o tânără de 19 ani din Botoşani a fost la un pas de moarte după o intervenţie în urma unei sarcini extrauterine. Tânăra a fost spitalizată două luni la Clinica de Anestezie Terapie Intensivă şi a suportat cinci intervenţii chirurgicale. După tratamente intensive, tânăra şi-a revenit, însă nici până astăzi nimeni de la Spitalul „Elena Doamna” nu a fost tras la răspundere. Dan CONSTANTINESCU
***
Vreau să aflu de la autorităţile sanitare cine se face vinovat de moartea copilului meu”,a mai precizat Constantin Ciobanu.
***
Părăsirea gărzii este abatere foarte gravă iar medicul riscă până la excluderea din Colegiul Medicilor şi ridicarea dreptului de liberă practică”, a precizat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau