Medicii ies din nou în stradă
Dimensiune font:
Sindicaliştii din sănătatea ieşeană anunţă că, pe fondul lipsei unui consens cu ministrul Muncii şi al Sănătăţii pe marginea salariilor personalului tehnic administrativ din spitale, vor avea loc proteste la Bucureşti. Liderul Sanitas Iaşi, Iulian Cozianu, a declarat că, deşi va avea o discuţie cu Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, cu ocazia preconizatei sale vizite la Iaşi, programul acţiunilor de protest va continua. Astfel, pe 11 octombrie, medici din toată ţara vor fi la Bucureşti la protest. „Noi am solicitat o întâlnire cu ministrul în Biroul Executiv, cu ocazia venirii sale la Iaşi, legat de aspectele care ne nemulţumesc. Vom respecta însă şi programul de acţiuni de protest pe care îl avem. Astfel, pe data de 11 octombrie, oamenii vor merge la Bucureşti la protest şi poate că va înţelege odată şi probleme noastre”, a precizat Iulian Cozianu, liderul Sanitas Iaşi.
Nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate de cele două ordonanţe, 20 şi 43, care, în loc să rezolve inechităţile apărute în ultimii ani în sistemul de salarizare din sănătate şi asistenţă socială, au bulversat şi mai mult sistemul de salarizare. Personalul tehnic administrativ (TESA) şi funcţionarii din direcţiile de sănătate publică nu sunt incluşi în aceste ordonanţe, iar sporurile acestora rămân la nivelul anului 2009. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau