Miracol la 97 de ani! A scăpat cu fracturi minore după ce a căzut de la etaj!
Dimensiune font:
O femeie în vârstă de 97 de ani a scăpat ca prin minune, cu doar câteva fracturi, după ce a căzut de la etajul I al blocului în care locuia. Bătrâna, diagnosticată cu o afecţiune psihică, a căzut de la balconul apartamentului, fiind preluată în scurt timp de o ambulanţă. Aceasta a fost transportată la Spitalul „Sf. Spiridon” fiind diagnosticată cu fractură de femur şi de calcaneu. „Pacienta a fost stabilizată în serviciul de urgenţe, fiind transferată la Spitalul de Neurochirurgie, pentru investigaţii de specialitate”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, şeful SMURD Iaşi. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau