N-a suportat gândul despărţirii şi a încercat să se omoare
Dimensiune font:
Decizie şocantă a unui ieşean de 47 de ani. Acesta a vrut să-şi pună capăt zilelor pe fondul depresiei cauzate de despărţirea de soţie. Gheorghe Aliese, din cartierul Alexandru cel Bun, n-a mai suportat gândul despărţirii de cea care i-a fost alături ani de zile şi a doua zi după divorţ a încercat să se sinucidă. Înainte de asta, a trimis un SMS de adio fetelor sale, studente, pe care le-a anunţat de gestul şocant ce urmează să-l facă. La vederea mesajului, fetele au sunat imediat la 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, care l-a găsit pe bărbat în stare gravă, punându-şi deja planul diabolic în aplicare. Acum, starea acestuia este gravă, zbătându-se între viaţă şi moarte. „Pacientul a fost găsit cu intoxicaţie voluntară cu organo-fosfaţi şi a fost internat la Spitalul Sfântul Spiridon, la Terapie Intensivă. Starea sa este foarte gravă şi prognosticul este rezervat”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau