Nu ajungi la orgasm când faci sex. Cum poţi schimba situaţia?

default

Dimensiune font:

| 02-09-2015 13:47

 

Nu ajungi la orgasm când faci sex. Cum poţi schimba situaţia?#1
 
 

Trei femei au curajul să admită că au o problemă mare în dormitor. E primul pas către a o rezolva. Vom vedea cum!

Puţin probabil să nu fi avut niciodată un orgasm. Chiar dacă nu l-ai trăit în braţele iubitului, e greu de crezut că nu ai avut niciodată curiozitatea - cum spunea deunăzi o colegă mai cu limba ascuţită - "să iei problema în propriile-ţi mâini" şi să vezi cum e.

Oricum ai fi făcut, vei fi de acord cu definiţia dată de oamenii de ştiinţă: o senzaţie de culme a plăcerii, însoţită de o stare modificată de conştiinţă în care pare că nimic nu mai contează, de intensă plenitudine şi relaxare. La nivel fizic, apar contracţii ale muşchilor vaginali, ai uterului şi ai anusului. Cu toate că ar trebui să fie cel mai natural lucru, nu sunt multe femeile care au parte de el - cel puţin atunci când fac dragoste. Conform studiului mult mediatizat al companiei Durex, de anul trecut, cam o femeie din trei reuşeşte să atingă orgasmul în urma unui act sexual. Bărbaţii sunt mai norocoşi: 63% juisează.

Din ce cauze nu-l ai?

Poate că-ţi vine să râzi când ţi-o imaginezi pe străbunică gemând de plăcere în braţele unui domn cu mustaţă care nu e rudă cu tine... Dar dacă ea era mai aventuroasă, există mari şanse să fii şi tu la fel. Moştenirea genetică îşi spune cuvântul şi în privinţa capacităţii de a avea orgasm. Femeile mai educate şi inteligente au mai mari şanse să atingă orgasmul, spun oamenii de ştiinţă americani. O importanţă foarte mare o are educaţia religioasă şi atitudinea faţă de sexualitate, care ţi-a fost dată de familie. Dacă părinţii ţi-au inoculat de mică ideea că sexul este păcătos şi murdar, să nu te miri, acum, de ce ai dificultăţi în a atinge orgasmul. Ultimele cercetări de la universităţile din Florida şi New Mexico arată că un partener mai atractiv, care prezintă o simetrie a trăsăturilor feţei, e mai capabil să te aducă până în al nouălea cer decât altul mai puţin dotat din aceste puncte de vedere! Englezii au descoperit că femeile care îşi doresc să aibă copii ating mai multe orgasme, iar chinezii, că femeile sunt foarte impresionate de bărbaţii bogaţi....

Trei mărturii şocante

Lavinia, Cristina şi Mihaela, trei femei cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, au acceptat să ne vorbească despre marea lipsă din viaţa lor: orgasmul. Citeşte poveştile lor în care te poţi regăsi şi tu, precum şi sfaturile noastre, din care poţi afla soluţii la problemele cu care te confrunţi. Nu e chiar atât de greu pe cât pare şi nici eforturile nu sunt foarte mari.

Visătoarea

Îşi doreşte ca iubitul ei să-i facă cadou un orgasm ca-n filme!
Anul ăsta fac 30 de ani şi nu am avut niciodată un orgasm adevărat cu un bărbat. Am o relaţie care împlineşte în iulie zece ani… ştiu, pare o veşnicie! Sincer, şi noi ne simţim copleşiti de acest zece câteodată. El a fost singurul bărbat cu care am făcut sex. Când le aud pe prietenele mele cum fac schimb de poveşti care implică one night standuri şi partide de sex atât de hot, simt cum îmi muşc buzele de invidie. Cred că am ratat atâtea lucruri fierbinţi şi poate un orgasm dintr-acelea cum vezi în filme. Am văzut că unele chiar plâng de fericire. Aş vrea şi eu, după ce facem dragoste, să pot să-i spun sincer: Da, am avut şi a fost grozav! Nu ştiu de ce nu ajung la orgasm. Dacă mă ating singură, mi-l produc şi este cu adevărat eliberator. Ştiu că acela este un orgasm cap-coadă ca să zic aşa, când mă trec toţi fiorii şi simt că nimic numai contează, decât eu şi acele câteva secunde care îmi provoacă o fericire greu de descris. Sunt convinsă că şi comunicarea are rolul ei, dar am tot amânat, şi acum mi-e foarte greu şi penibil să-i spun. O să creadă că în toţi aceşti ani el nu mi-a oferit un orgasm. Şi pe bună dreptate! Caut o soluţie care să mă ajute să ne reinventăm în pat, şi în acelaşi timp, să am parte de primul orgasm adevărat.
Părerea psihologului: amână la nesfârşit confruntările, discuţiile neplăcute, conflictele. Îi e greu să ceară ceea ce îşi doreşte şi să rişte să fie respinsă. Preferă siguranţa unei relaţii, chiar nesatisfăcătoare, în locul riscului.

Altruista

Mimează orgasmul pentru că vrea să-şi vadă iubitul satisfăcut
Eu nu am avut orgasm. Niciodată. Se poate să fie vina mea, dar nu sunt sigură. De ce spun asta? Am avut, până în prezent, şase parteneri. Sunt convinsă că nici ei nu sunt cei mai experimentaţi bărbaţi, însă nu pot "încerca"" la infinit, până găsesc pe cineva care să mă satisfacă. Actualul meu partener este un tip foarte tandru, care "iroseşte" cel puţin jumătate de oră numai pe preludiu. Nu spun că nu este relaxant, dar după primele cinci minute devine puţin plictisitor… Iar când suntem în pat, nu reuşesc să mă concentrez deloc asupra sexului, mă gândesc la tot felul de chestii. Sunt sigură că nu asta ar trebui să fac, însă nu mă pot abţine. Uneori îmi repet: "Trebuie să-mi placă!", dar nu simt nicio diferenţă. În sfârşit, atunci când mă încing şi mă relaxez, iubitul meu îmi şopteşte la ureche: "Hai, că eu mai am puţin!" şi se rupe iarăşi totul. Adică mă gândesc că ar trebui să am şi eu orgasm… Dar nu am. Şi atunci mă prefac, ca măcar el să fie fericit. Am observat că "a juca un orgasm" este foarte tare, transpir şi mă deconectez. Ştiu că nu sunt una dintre cele norocoase, care au orgasm cât ai bate din palme, dar nu mă deranjează foarte tare. Prefer să ştiu că am situaţia sub control… Nu prea e bine, nu?
Părerea psihologului: nu se simte confortabil cu propria sexualitate, se teme că nu este suficient de atrăgătoare. Compensează aceste îngrijorări mimând că se simte bine, evitând astfel contactul cu propriile-i stări neplăcute.

 Îngrijorata

Se teme că lipsa orgasmului o să-i scadă apetitul sexual
De trei luni, am cunoscut un băiat foarte bun şi drăguţ, de care am început să mă îndrăgostesc, şi el de mine. Când am ajuns la partea cu sexul, deşi el a fost foarte romantic, eu n-am simţit nimic. După ce s-a terminat, am început să plâng şi am avut o criză de nervi. Am fugit acasă repede, aşa eram de supărată. Ne înţelegem bine, facem glume pe orice subiect şi, câteodată, mai spune că o să facem dragoste o noapte întreagă numai ca să am orgasm. Nu am avut până acum orgasm de la un contact sexual, trebuie să mă "ajut" cumva singură. O.K. am înţeles că femeile ajung acolo mai greu, dar nu deloc! Să nu fi avut eu norocul să dau peste băiatul potrivit? Am cam obosit să tot mimez orgasmul. Sfârşitul partidei este atunci când iubitul meu ajunge la capăt şi mai mult de atât nu se întâmplă. Deşi am aşteptat acest moment, iar debutul a fost foarte plăcut, nu am ajuns niciodata să am orgasm. De câteva zile cred că sunt frustrată - nu-mi mai place atât de mult sexul şi nici măcar faptul că unul dintre noi are orgasm. Am nevoie de ajutor. Mă simt vinovată că nu am orgasm şi că îl mint.

Părerea psihologului: se obligă să simtă atracţie sexuală faţă de un bărbat. Refuză să vadă că acel bărbat nu este partenerul potrivit şi se refugiază într-o lume a fanteziei. Când realitatea devine neplăcută, consideră că este vina ei.

În al nouălea cer

Nu-i aşa greu pe cât pare să ai orgasm, dacă îi acorzi atenţia cuvenită. Citeşte şi aplică!

Nu-ţi mai face atâtea griji! Toată lumea ştie că femeile îşi fac griji pentru orice. Teoretic, atunci când te afli în braţele iubitului, ideal ar fi să uiţi de orice "to do list". Inclusiv de "acum trebuie să am orgasm". Respiră adânc. Fii atentă la fiecare gest. Trăieşte în prezent. Lasă lucrurile să curgă.

Da, comunicarea este esenţială. Dacă el e dezlănţuit atunci când tu ai vrea să savurezi sau schimbă tehnica exact când începuseşti să simţi
plăcerea... nu prea ai şanse la al nouălea cer. Spune-i ce-ţi place, cere-i ce-ţi doreşti. Cu voce drăgăstoasă şi sexy - ca să nu obţii efectul contrar.

Preludiul prelungit face minuni. Mângâierile bărbatului tău te ajută să te relaxezi, să te deschizi sufleteşte şi să te simţi apreciată şi iubită. Intimitatea creată te face să devii receptivă la toate senzaţiile. Lubrifierea vaginului va fi abundentă, ceea ce va face ca, în momentul penetrării, plăcerea să fie mai mare şi mult aşteptată.

Cultivă-ţi o atitudine sexuală.Dacă nu eşti obişnuită să ai gânduri "obraznice", deschide-ţi puţin orizontul. Citeşte literatură erotică, uită-te la filme de dragoste cu scene hot sau filme XXX. Răsfaţă-te: fă câteva şedinţe de saună şi masaj. Ronţăie afrodiziace: ciocolată, migdale, yohimbe...

Exerciţiile Kegel chiar dau rezultate! Nu voi obosi niciodată să repet până când nicio femeie nu se va mai plânge că nu are orgasm: lucrează-ţi muşchii vaginali! Există la orice sex shop bilele gheişei, speciale pentru antrenament. Dar e suficient şi să faci trei reprize pe zi, a câte 30 de contracţii vaginale rapide, 30 lente şi 30 de împingeri. În maximum o săptămână de lucru, ai toate şansele să obţii orgasmul vieţii tale!

Cunilingus îţi deschide calea. Există bărbaţi care sunt adevăraţi maeştri în arta amorului oral. Şi un singur asemenea orgasm e de ajuns ca să-ţi deschidă calea către unul mai profund, odată cu penetrarea. Secretul e să-i ceri să treacă la fapte imediat ce orgasmul s-a declanşat.

Dacă n-ar ejacula aşa de repede! Sunt multe femei care renunţă la orice interacţiune sexuală pentru a evita frustrarea pe care le-o produce faptul că bărbatul lor ejaculează prea devreme. Cum controlul ejaculării e un subiect delicat pentru orice bărbat, va trebui să-l iei cu binişorul. Cere-i un ritm mai domol la început şi schimbă mişcările când vezi că se încinge. Treptat, veţi reuşi să vă armonizaţi.

Pune mâna pe... situaţie! În timp ce iubitul tău este în tine, iar tu te mişti aşa cum vrei, mângâie-ţi cu delicateţe clitorisul. Combinaţia e fără greş! Şi, ca să nu vii nepregătită la întâlnire, exersează înainte cu un vibrator, să-ţi fie clar către ce scop te îndrepţi. Şi, după cum vei vedea în curând, un orgasm nu vine niciodată singur!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei