O nouă amânare pentru aparatul RMN de la „Sfânta Maria”
Dimensiune font:
Aparatul de rezonanţă magnetică de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi stă pe tuşă, deşi a fost instalat încă din luna aprilie * copiii încă fac investigaţii la un operator privat aflat sub contract cu spitalul şi se pare că situaţia va mai dura mult şi bine * aceasta pentru că personalul mai are de făcut instruiri, deşi managerul unităţii, dr. Radu Terinte, a tot declarat că aparatul va fi funcţional mai întâi din mai, apoi din iunie * noul termen pentru darea în folosinţă este luna septembrie
O nouă investiţie de la un spital din Iaşi stă pe tuşă de luni bune, iar pacienţii nu se pot bucura de ea. Este vorba de aparatul RMN de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”. Deşi proiectul prin care unitatea a primit aparatul a fost înregistrat ca fiind finalizat în aprilie, abia în mai se preconiza că se vor putea face investigaţii RMN pentru copii, fiind necesare câteva lucruri de pus la punct. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă nici la acest moment, managerul unităţii, dr. Radu Terinte, dând amânare după amânare. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Tamara Solange Roşu, spune că nici nu se pune problema ca RMN-ul să fie dat curând în folosinţă, cum spune managerul de mai mult timp, ci abia prin septembrie, dacă se va întâmpla „miracolul”. „Deocamdată, RMN-ul nu a fost pus în funcţiune. Am stat de vorbă cu doamna doctor şef de la Radiologie Imagistică şi mi-a transmis că personalul trebuie să facă trei etape de pregătire pentru acest aparat şi se definitiveze abia prima etapă. Urmează, astfel, celelalte două etape, dumneaei estimând că prin septembrie se va deschide”, a precizat dr. Tamara Solange Roşu, purtător de cuvânt al unităţii medicale.
„Nu mai e mult”
Ca şi până acum, însă, managerul dr. Radu Terinte declară altceva. Acesta susţine că „nu mai este mult până se va da drumul investigaţiilor curente”. „S-au făcut investigaţii şi până acum, nu e adevărat că nu funcţionează. În interior totul este funcţional şi urmează să dăm drumul activităţii curente. Problema este că nu putem da drumul la activitate până nu se termină programul de traininig. Dar nu mai e mult, în mod sigur”, a declarat managerul, care spunea în aprilie că din mai aparatul va fi funcţional, iar în mai că din iunie totul va fi gata.
Reamintim că, în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea serviciilor acordate în domeniul hematologiei şi oncologiei pediatrice în România prin achiziţia de bunuri, servicii şi lucrări de specialitate”, aprobat în cadrul programului Ro19 „Iniţiative în sănătatea publică”, unitatea medicală a fost dotată cu un aparat de Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN), un analizor toxicologic, un osteodensitometru, un aparat de anestezie, sistem de monitorizare la distanţă, dar şi alte dotări pentru Secţia de Oncologie Medicală. Toate acestea, în valoare totală de 1,6 milioane de euro, au ajuns la spital în luna aprilie, RMN-ul fiind primul şi singurul din istoria unităţii medicale pediatrice ieşene. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau