O nouă amânare pentru un tratament revoluţionar
Dimensiune font:
Bolnavii cu hepatită C, stadiul F3, mai au de aşteptat până când pot beneficia de tratamentul fără interferon * programul trebuia să intre în vigoare de la 1 martie
Deşi la nivel central se anunţase că programul „Interferon free” destinat bolnavilor de Hepatită C se extinde şi la pacienţii cu fibroză F3 de la 1 martie, visul de vindecare al acestora mai durează până va deveni realitate. Cei de la Ministerul Sănătăţii au anunţat că de la 1 martie va fi reluat doar programul pentru cei cu hepatită C stadiul F4, pentru F3 şi F2 fiind un program nou, dar fără a preciza data demarării. „Până la sfârşitul lunii februarie, (...) se finalizează negocierile pentru contractele cost-volum rezultat pe hepatita F4, iar pentru celelalte tipuri, care intră acum, F3, F2 negocierile vor fi finalizate la mijlocul lunii martie. (…) Pentru F2, F3 este program nou. Pentru cele cu F4, începând cu 1 martie, se vor putea prescrie”, a precizat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în cadrul unei dezbateri.
Totodată, ca noutate pentru pacienţii în stadiul F4, de la 1 martie, ca urmare a desfiinţării comisiilor de specialitate de la nivelul caselor de asigurări de sănătate, medicamentele vor putea fi prescrise de către medicul specialist, pe baza unui protocol elaborat de Casa de Asigurări, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi comisiile de specialitate din minister, aceştia putând beneficia de tratament mult mai repede.
Vieţi schimbate după tratamentul revoluţionar
La Iaşi, potrivit conducerii Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, 253 de pacienţi au fost incluşi în program, dintre care trataţi complet 180, restul făcând încă tratament. La Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) au fost aprobate majoritatea dosarelor, cu câteva excepţii, pentru că unii nu s-au încadrat criteriilor. De asemenea, câteva persoane nu au răspuns la tratament. „Din păcate, de la 1 martie reîncepe tratamentul doar pentru cei cu F4 la care s-a descoperit de curând boala şi care sunt puţini, şi nu şi pentru cei cu F3. Acest lucru e tot la faza de discuţii şi nu se ştie când va începe cu adevărat să se pună în practică”, a precizat dr. Mihnea Hurmuzache, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.
Potrivit specialiştilor, hepatita C este o boală silenţioasă, iar pacienţii ajung de foarte multe ori în stadiul de ciroză hepatică, fără a avea vreun simptom. Prin urmare, pentru un diagnostic în timp util, CNAS şi Ministerul Sănătăţii trebuie să facă un screening foarte minuţios, având în vedere că peste 3% din populaţia României suferă de această boală, după cum relevă un studiu din 2007-2008, ultimul realizat la nivel naţional. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau