O tânără mamă diagnosticată cu leucemie are nevoie urgentă de sânge
Dimensiune font:
Concret, aceasta are nevoie de trombocite, celule ale sângelui, care ajută la coagulare * donatori pot fi bărbaţii care au aceeaşi grupă sanguină
Ramona Ghineţ, o tânără de 28 de ani din Oneşti (judeţul Bacău), mamă a doi copii cu vârste de patru, respectiv şase ani, are nevoie urgentă de trombocite, celule care se găsesc în sânge, după ce a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică de tip B, afecţiune severă a măduvei. Momentan, aceasta se află internată la Institutul Regional de Oncologie (IRO), în Clinica de Hematologie.
Donarea se poate face doar de către bărbaţi cu grupa de sânge A2 Rh negativ sau cu grupa 01, fiind necesar procedeul de afereză, adică donare de celule stem din sânge periferic. Procedura are la bază un separator de celule, care sortează componentele sanguine. „Există această condiţie impusă, deoarece vena bărbaţilor este mai rezistentă şi este vorba despre o procedură mai lungă, ce durează o oră şi jumătate. De asemenea, pe lângă faptul că procedura este mai lungă, este şi mai scumpă”, a precizat dr. Lavinia Scripcariu, director al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Iaşi. Un alt motiv ar putea fi faptul că, nefiind o unitate spitalicească, se evită eventualele efecte adverse care ar putea să apară şi care ar necesita transport la spital.
Un transplant care mai are de aşteptat
Medicii hematologi susţin că starea tinerei este gravă, iar până la posibilitatea de a beneficia de un transplant de celule stem este necesară, mai întâi, stabilizarea acesteia. „Fiind pacient cu trombocite puţine, există riscul de şoc hemoragic, iar până când măduva spinării se regenerează după chimioterapie, este nevoie de acest produs”, a explicat dr. Elena Albu, medic specialist hematolog în cadrul IRO Iaşi.
Compartimentul de Transplant Medular de la IRO este încă în lucru, iar pacienţii diagnosticaţi cu leucemie nu pot beneficia de transplant de măduvă la Iaşi. Conform reprezentanţilor IRO, unitatea are în dotare echipamente medicale specifice, cum ar fi instalaţie de criogenie şi depozitare, container de transport produs congelat, dar şi aparatură de laborator. „Încă mai sunt aspecte de ordin administrativ de pus la punct. Spaţiul a fost organizat, s-a mai progresat faţă de anul trecut, însă nu s-a finalizat”, a completat dr. Elena Albu. De asemenea, urmează să fie organizat concurs pentru ocuparea posturilor de medici hematologici, cu experienţă în leucemii. Mădălina OLARIU
* * *
Cei care pot ajuta financiar, o pot face donând în conturile deschise la Banca Transilvania:
RO42BTRLEURCRT00J8570201
RO66BTRL05501201J85702XX
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau