Pacienta operată în Turcia pentru a slăbi a ieşit din comă
Dimensiune font:
Femeia de 37 de ani din Cepleniţa care a ajuns la Spitalul „Sf. Spiridon” cu o infecţie cauzată de o complicaţie în urma unei intervenţii efectuate în Turcia a scăpat ca prin urechile acului. După ce a ajuns la spital cu muşchiul diafragmei rupt, iar infecţia suferită s-a extins, aceasta a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, dar a ieşit din comă. Potrivit medicilor de la Spitalul „Sfântul Spiridon”, evoluţia acesteia este favorabilă. „Pacienta operată în Turcia şi ajunsă la noi cu infecţie este cu evoluţie favorabilă, a fost detubată, numai că are o fistulă esofagiană prezentă la examenul tomograf”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi. În prezent, aceasta rămâne internată la Chirurgie, iar prognosticul este favorabil.
Reamintim că aceasta avea obezitate morbidă, iar în urmă cu şase luni a suferit o intervenţie de rezecţie a stomacului, în Turcia, pentru a scăpa de calvarul ce o chinuia. Din nefericire, însă, în urmă cu aproximativ 10 zile a ajuns la spitalul ieşean mai mult moartă decât vie, în urma unei complicaţii apărute de la operaţie. Deşi a intrat de două ori în stop cardio-respirator, medicii au reuşit să o salveze la timp. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau