Părăsiţi de neveste, doi bărbaţi au vrut să-şi ia zilele
Dimensiune font:
Supărarea a atins cote maxime pentru doi bărbaţi din Iaşi. Dezamăgiţi cumplit că au fost părăsiţi de soţii, cei doi au considerat că nu mai au de ce trăi şi au vrut să-şi pună capăt zilelor. Au sfârşit, însă, la spital. Potrivit medicilor de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon”, acolo unde au ajuns, unul dintre bărbaţi, de 28 de ani, ar fi luat mai multe pastile de Diazepam în scop suicidar, iar cel de-al doilea a luat insecticid organofosforic pentru gândaci. „Primul pacient, intoxicat cu Diazepam, a fost tratat în UPU, apoi dirijat către Psihiatrie, dar a refuzat şi a plecat la domiciliu, iar cel de-al doilea, intoxicat cu organofosforic, a fost internat la Clinica Medicală 2 a spitalului”, a arătat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi. Intoxicat a mai ajuns la spital încă un bărbat de 43 de ani, la care nu se ştiu motivele pentru care a recurs la acest gest. Potrivit medicilor, acesta era intoxicat voluntar cu mai multe medicamente, având şi etilism acut. După tratament în UPU, a fost dirijat către Institutul de Psihiatrie „Socola”. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau