Parentingul – o şcoală în care învăţăm să devenim părinţi

Apărut în ultimii ani ca o necesitate în orice familie, parentingul este încă un concept puţin cunoscut în România * termenul se adresează adulţilor şi este definit ca o sumă de acţiuni ce urmăresc dezvoltarea armonioasă a copiilor * din păcate, puţin părinţi ţin cont în educare de pasiunile şi nevoile celor mici * mai grav este şi faptul că mulţi părinţi nu-şi cunosc deloc copiii

Parentingul poate fi definit ca „sumă de activităţi deliberate care au ca scop asigurarea supravieţuirii şi dezvoltării copilului. Aceste acţiuni pot fi sau nu realizate de părintele biologic al copilului”, potrivit specialiştilor de la UNICEF. Primii ani de viaţă sunt foarte importanţi în dezvoltarea copilului. Bagajul cu care va pleca el mai departe trebuie să fie bine alcătuit, lucru de care sunt responsabili părinţii. Se întâmplă uneori că nici oamenii mari nu cunosc foarte bine îndatoririle de părinte, iar de aici pot apărea adevărate drame în dezvoltarea celui mic.
Ce este parentingul
Copiii care au avut parte de stimulare adecvată încă din primii ani de viaţă au mai multe şanse să crească sănătoşi, să îşi dezvolte limbajul şi capacitatea de învăţare, să meargă la şcoală şi să ducă o viaţă productivă şi împlinită. Cu toate acestea, în lumea întreagă mai există încă milioane de copii cărora li se refuză dreptul de a-şi atinge potenţialul maxim de dezvoltare.
Parentingul ne ajută să evităm şi să corectăm multe din eventualele probleme. Singura condiţie este ca noi, adulţii, să acceptăm că mereu avem de învăţat şi să acceptăm lecţiile măcar pentru copiii noştri, dacă nu şi pentru al nostru. „Parentingul oferă părinţilor şansa de a-şi răspunde la foarte multe întrebări despre comportamentele copiilor lor sau despre ceea ce vor să sădească în ei, ca şi valori. Este o abordare integrată, complexă şi simplu de pus în practică pentru că oferă exemple concrete şi ajută părinţii să ştie ce să spună şi ce să facă, în situaţii specifice, fără să reacţioneze doar la ceea ce face copilul, întrebându-se mereu: «Oare fac bine ceea ce fac?» Cred că nu putem face experimente pe copiii noştri. E prea important fiecare detaliu pentru a încerca mereu şi mereu altă abordare”, a explicat Urania Cremene, expert în Parent’s Toolshop.

Parenting-ul înseamnă să oferi permanent îngrijirea şi sprijinul de care are nevoie copilul pentru a supravieţui şi a se dezvolta. Aceste lucruri implică să îi asiguri copilului o educaţie optimă, protecţie, relaţii interactive şi afectuoase, aşteptări realiste, oportunitatea de a învăţa să coopereze, şansa de a deveni independent, de a fi responsabil, sprijin pentru dezvoltarea stimei de sine şi a autocontrolului, oportunitatea de a face parte dintr-un grup şi de a avea o identitate culturală, de a dobândi sentimentul apartenenţei.
Uneori părinţii nu au abilităţile, cunoştinţele sau resursele necesare pentru a-şi creşte copiii astfel încât să asigure dezvoltarea lor la potenţial maxim. Pentru mulţi, misiunea se opreşte la a-i asigura copilului cele necesare traiului şi acces la educaţie, drept pentru care aşteaptă ca puştiul lor să performeze, nefiindu-le clar dacă aşteaptă rezultate şcolare sau personale ale celor mici. „Părinţii sunt extrem de dezorientaţi şi le este greu să ia o decizie. Dacă performanţa personală pentru un copil înseamnă să se joace, să citească, să petreacă timp cu prietenii, să alerge după fluturi şi să facă orice sport din când în când, ei bine, performanţa şcolară (adică note bune la toate materiile -- n.r.), nu mai permite copiilor mai nimic altceva. Noi nu încurajăm performanţa într-un domeniu, ci note bune în toate. A educa un copil nu înseamnă a băga informaţie în el cu forţa. Şcoala ar trebui să fie despre gândire, experimentare, ştiinţe, mişcare, inteligenţă emoţională, domenii vocaţionale, echipă, comunitate, compasiune”, a completat Urania Cremene.
Parentingul vine în completarea unor goluri în educaţia adulţilor, care nu sunt vinovaţi că sunt aşa. Ei vin dintr-un sistem în care totul „trebuia” să se întâmple într-un anumit fel, neexistând alternative. De aici comportamentele abuzive, dictatoriale, lipsa de înţelegere şi compasiune.

Potrivit Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului (CDC), familia deţine principala responsabilitate pentru a asigura drepturile fundamentale ale copiilor şi reprezintă cadrul de bază în care copiii sunt îngrijiţi şi crescuţi, în care se creează primele relaţii importante şi se pun bazele dezvoltării lor.