Pe masa de operaţie după ce i-a explodat inima
Dimensiune font:
Un caz dificil a fost operat recent de chirurgii de la Institutul de Boli Cardiovasculare „G. Georgescu”. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani din Bacău, căruia i-a explodat inima, la propriu. Pacientul a fost adus la Iaşi cu elicopterul SMURD şi doar intervenţia rapidă a medicilor i-a salvat viaţa. „Pacientul a intrat de urgenţă în sala de operaţie, cu trei diagnostice grave: infarct acut de miocard, ruptură de perete lateral al ventriculului stâng, concomitent dezvoltând şi un accident vascular cerebral cu hemiplegie dreaptă”, a precizat prof. dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare „G. Georgescu”. Timp de cinci ore, chirurgii au încercat să-i refacă pacientului ruptura cardiacă. „Intervenţia a fost extrem de dificilă şi riscantă, din cauza patologiei suferite de pacient. Pentru ruptura cardiacă suferită s-a decupat o porţiune din pericard, care a fost suturată pe cord bătând în zona peretelui ventriculului stâng. Practic, acea ruptură a fost acoperită cu ţesut prelevat tot de la inima pacientului”, a subliniat prof. dr. Tinică. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau