Peste 10 mii de solicitări la Ambulanţă, într-o lună
Dimensiune font:
Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi a răspuns, în luna decembrie, la 10.760 de solicitări, majoritatea fiind solicitări de cod galben, în număr de 7.126. Cea mai mare pondere a acestora a fost reprezentată de solicitări în cazul durerilor abdominale, 959 - politraumatisme minore, unde au fost 816 cazuri, dar şi cazurile de hipertensiune arterială sau de psihiatrie - peste 500. Totodată, îngrijorător a fost numărul mare de solicitări pentru accidente vasculare cerebrale, la nivelul judeţului înregistrându-se nu mai puţin de 163 de cazuri într-o lună. „Printre alte afecţiuni pentru care a fost solicitat Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi s-au numărat: indigestii, metroragii, epistaxis, cefalee, sindrom vertiginos şi altele”, a declarat Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi.
În timpul unei ture de 12 ore, SAJ a intervenit cu un număr de 15-16 echipaje în municipiul Iaşi şi localităţile arondate şi cu un număr de 15-16 echipaje organizate pe substaţii de ambulanţă, pentru celelalte localităţi din judeţ. „Raportat la populaţia judeţului care depăşeşte 900.000 de locuitori, numărul de echipaje al Serviciului nostru ar trebui dublat”, a mai declarat Nicolai Pralea. Totodată, acesta a făcut apel la înţelegere din partea oamenilor, rugându-i să sune la 112 doar când e vorba de o urgenţă reală. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau