Pierdem lupta împotriva cancerului
Dimensiune font:
Medicii ieşeni atrag atenţia asupra faptului că, în ultimii ani, cancerul a ajuns să totalizeze mai multe cazuri decât SIDA, malaria sau tuberculoza la un loc
Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului a fost marcată, la Iaşi, printr-o dezbatere între medici specialişti în oncologie sau obstetrică-ginecologie privind modul în care această maladie ajunge să afecteze populaţia atât la nivel naţional, cât şi mondial. Medicii oncologici susţin că în ultimii ani, cancerul a ajuns să totalizeze mai multe cazuri decât SIDA, malaria sau tuberculoza la un loc. În România, la momentul actual există 78.000 de cazuri şi 50.000 de decese anual. „Din păcate, cancerul rămâne un împărat al bolilor, pentru că devansează bolile cardiovasculare şi devine cauza majoră a deceselor dintr-un an”, a precizat prof. dr. Lucian Miron, şeful Clinicii de Oncologie de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi.
Locul în care viaţa renaşte din lacrimi
De asemenea, s-a mai subliniat faptul că ne confruntăm cu o lipsă a educaţiei sanitare şi că printre factori se numără stilul de viaţă nesănătos sau o alimentaţie precară. „Dinamica este îngrijorătoare în ţările în curs de dezvoltare, pentru că, pe lângă procesul de îmbătrânire şi alimentaţia nesănătoasă, am preluat obiceiuri ale ţărilor deja dezvoltate, când noi suntem la alt nivel”, a completat prof. dr. Lucian Miron.
Promotorul ar trebui să fie medicina de familie
Prof. dr. Mircea Onofriescu, medic primar obstetrică-ginecologie la Maternitatea „Cuza Vodă”, remarcă faptul că incidenţa cazurilor, cel puţin în cazul cancerelor de col uterin sau mamar, este în continuă creştere şi că depistarea acestora se face, de cele mai multe ori, prea târziu. „Există programe de screening ale Ministerului Sănătăţii, care din nefericire, sunt în prag de faliment. Numărul femeilor care participă la acest program este foarte redus de la an la an, iar soluţii trebuie date chiar de cei care lucrează în aceste domenii”, a explicat acesta.
De asemenea, medicul mai susţine că implicarea trebuie să fie una atât a medicilor de familie, cât şi a medicilor specialişti. „În primul rând, trebuie implicată medicina de familie şi făcute analize periodice. Medicii de familie trebuie implicaţi şi de la ei trebuie să pornească totul. Ne confruntăm cu forme avansate de cancer, în special cazuri sociale”, a completat dr. Onofriescu. Mădălina OLARIU
* * *
„Din păcate, cancerul rămâne un împărat al bolilor” - dr. Lucian Miron, şeful Clinicii de Oncologie din cadrul IRO Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau