Plan de măsuri pentru limitarea epidemiei de rujeolă
Dimensiune font:
Având în vedere faptul că tot mai mulţi părinţi refuză vaccinarea copiilor şi se înregistrează tot mai multe cazuri de rujeolă, autorităţile au stabilit un plan de măsuri pentru limitarea epidemiei * la Iaşi au fost din decembrie anul trecut până pe 4 august 2017, 55 de cazuri de rujeolă în 21 de localităţi * cele mai multe cazuri au fost în satul Criveşti, comuna Vânători, unde şi rata de vaccinare este scăzută
Autorităţile sanitare au intrat în alertă din cauza epidemiei de rujeolă şi au luat în serios campania pentru limitarea acesteia. Astfel, Ministerul Sănătăţii, împreună cu experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ai Institutului Naţional de Sănătate Publică, ai Societăţii Naţionale de Medicină de Familie şi ai UNICEF, au elaborat un plan de măsuri pentru a scăpa de această epidemie. Deşi conform calendarului de vaccinare copiii trebuie să fie vaccinaţi cu o doză de ROR la împlinirea vârstei de 1 an şi a doua doză la împlinirea vârstei de 5 ani, lucrurile se vor schimba. Astfel, cei care nu au fost vaccinaţi, vor fi de acum înainte chiar dacă au altă vârstă decât cea optimă din calendarul naţional pentru vaccinare. Cu alte cuvinte, potrivit planului de măsuri, copiii cu vârsta de 9-11 luni vor primi o doză de vaccin ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) suplimentară, urmând ca la împlinirea vârstei de 12 luni sa fie vaccinaţi cu încă o doză de ROR, conform calendarului din programul naţional.
„Copiii restanţieri, din grupa de vârstă 1-4 ani cu 0 doze de vaccin ROR în antecedente, vor primi o doză de vaccin ROR, iar cei restanţieri din grupa de vârstă 5-9 ani, cu 0 doze de vaccin ROR în antecedente, vor primi 2 doze de vaccin ROR, cu păstrarea unui interval minim de 28 de zile între acestea, iar cei cu o doză de vaccin în antecedente, vor primi cea de a doua doză”, transmit cei de la DSP Iaşi printr-o informare publică anunţând, totodată, că în vederea realizării unei acoperiri vaccinale optime a fost asigurată şi distribuită medicilor de familie întreaga cantitate de vaccin solicitată, conform catagrafiilor întocmite.
55 de cazuri de rujeolă la Iaşi
Conform datelor furnizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 4 august 2017 este 8.455, din care 8.059 înregistrate la persoane nevaccinate, înregistrându-se şi 32 de decese.
În judeţul Iaşi, în perioada decembrie 2016- 4 august 2017, s-au înregistrat un număr de 55 de cazuri de rujeolă în 21 de localităţi, cele mai multe cazuri în satul Criveşti, comuna Vânători (16 cazuri), în satul Crucea, comuna Lungani (7 cazuri) şi în Municipiul Iaşi (6 cazuri).
Roxana NĂSTASĂ
Rujeola, oreionul şi rubeola sunt boli deosebit de contagioase care pot determina complicaţii severe precum bronhopneumonie, meningită, encefalită, pancreatită, pierderea sarcinii, iar în unele cazuri chiar decesul. În plus, rubeola apărută în primul trimestru de sarcină poate determina malformaţii grave la nou-născut (cardiace, oculare, auditive). Vaccinul ROR este deosebit de imunogen, determinând apariţia de anticorpi specifici împotriva celor trei boli, care asigură protecţia persoanelor vaccinate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau