Primăvara sinucigaşilor
Dimensiune font:
Puse pe seama asteniei de primăvară, cazurile de suicid s-au înmulţit în ultima perioadă * specialiştii atrag atenţia că depresiile pot apărea la orice vârstă şi este greu de recunoscut în lipsa unui consult medical
Nesiguranţa zilei de mâine, depresia, dar şi astenia de primăvară contribuie la creşterea cazurilor de suicid în rândul persoanelor tinere. Medicii de la Spitalul „Sf. Spiridon” susţin că în ultima perioadă a crescut numărul cazurilor de tentativă de sinucidere, în special bazate pe consum de medicamentoase. Ultimul caz înregistrat a fost al unei tinere în vârstă de 19 ani care, înghiţit mai multe medicamente în încercarea de a-şi lua zilele. „Pacienta a ajuns în comă la spital, fiind internată la Clinica de Toxicologie”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi.
Şi-a dat foc în Raiffeisen Bank
La rândul lor, specialiştii susţin că în această perioadă cresc cazurile de depresie. La Iaşi, în urma unor studii realizate de psihiatrii de la Institutul „Socola”, prevalenţa depresiei este de două ori mai mare la femei decât la bărbaţi, prezentând o creştere semnificativă, odată cu vârsta. Medicii spun că, în loc să recurgă la specialişti, cei aflaţi în această situaţie recurg la calmante şi refuză să ajung la medic. „Depresia se poate vindeca, dar este nevoie de un diagnostic corect, cu evidenţierea tipului depresiei - în special diferenţierea între depresia unipolară şi cea bipolară şi iniţierea unui tratament specific. Această afecţiune poate să apară la orice vârstă, însă vârsta mediană este 32 de ani şi este frecvent întâlnită, lucru confirmat de studii epidemiologice desfăşurate în România. Depresia este uneori dificil de recunoscut, de diagnosticat şi tratat, iar recunoaşterea şi tratarea depresiei sunt afectate de atitudinea negativă a publicului”, a precizat prof. dr. Roxana Chiriţă, directorul medical al Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau