Primul concurs după scandalul de la Institutul de Psihiatrie
Dimensiune font:
Pe lista candidaţilor se află şi fostul director financiar-contabil de dinaintea izbucnirii scandalului de corupţie de la „Socola” * acesta candidează pentru postul de şef al Serviciului de Management al Calităţii, departament obligatoriu pentru acreditare
La Institutul de Psihiatrie „Socola” a avut loc ieri, 12 august, proba scrisă a concursului pentru cele 25 de posturi scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Posturile erau pentru îngrijitori, infirmieri, şofer, economist, inginer sau şef serviciu achiziţii publice şi management al calităţii. Cea mai mare concurenţă a fost înregistrată pentru cele 15 posturi de îngrijitori, unde au participat 35 de candidaţi.
Trei dintre aceste posturi, ca şef, economist şi inginer, sunt disponibile pentru Serviciul de Management al Calităţii Serviciilor Medicale, departament obligatoriu în procesul de acreditare al spitalului, care va avea loc la sfârşitul lunii octombrie. „Acest departament nu exista în structură până acum, însă este obligatoriu pentru acreditarea spitalului, aşa că acum trebuie completat cu personal care să asigure procedurile şi funcţionalitatea spitalului”, a declarat dr. Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”.
La concurs, pentru postul de şef al Serviciul de Management al Calităţii Serviciilor Medicale a participat şi ec. Lucica Vărăreanu, fostul director financiar-contabil de pe vremea în care institutul era condus de Lucian Burlea, managerul acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual de către procurorii DNA, în dosarul angajărilor ilegale. „Este şi singurul candidat pentru acest post şi, din ce ştiu, este un om foarte bine pregătit, care sperăm să promoveze examenul”, a mai adăugat dr. Gabriel Oprişanu. Lucica Vărăreanu este fost manager al Spitalului de Urgenţe Botoşani şi a ocupat postul de director financiar-contabil prin concurs, în iunie 2014.
În luna septembrie urmează să mai fie scoase la concurs aproximativ 30 de posturi pentru infirmieri şi îngrijitori, dar şi pentru medici. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau