Proiect ambiţios pentru cel mai mare spital de copii din Moldova

default

Dimensiune font:

| 15-06-2017 05:05

Proiectul de modernizare a Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria Iaşi”, în valoare de 121 milioane lei, a fost trimis pentru finanţare europeană, la începutul acestei săptămâni * demersul vine în contextul numeroaselor proteste iniţiate de părinţii nemulţumiţi de condiţiile de cazare şi tratament * chiar ieri, aceştia au protestat în faţa Consiliului Judeţean Iaşi, în subordinea căreia se află unitatea, cerând printr-un memoriu urgentarea reabilitării


 

Până în 2020, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria Iaşi” va avea o cu totul altă înfăţişare, a promis preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa. Ieri, şeful judeţului a anunţat că proiectul pentru reabilitarea şi modernizarea spitalului a fost depus în vederea finanţării la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est (ARDNE), prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea totală a investiţiei este de 121.476139 lei, din care contribuţia judeţului este de 27,3 milioane lei pentru cheltuieli neeligibile şi 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în sumă de 1,8 milioane lei. Cheltuielile conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului se vor asigura, de asemenea, din bugetul judeţului. „Este singura unitate medicală multidisciplinară care asigură servicii unice pentru segmentul de vârstă 0 – 18 ani din întreaga zonă a Moldovei şi reuneşte aproape toate profilurile medicale, deservind peste 800 mii de copii, potenţiali pacienţi. În prezent, clădirea în care funcţionează spitalul este mare consumatoare de energie, astfel că este imperios necesară realizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare, cu intervenţii atât la instalaţii cât şi la nivel arhitectural pentru eficienţă energetică. Raportul de audit energetic a evidenţiat un grad de protecţie termică foarte slab al clădirii şi implicit imposibilitatea satisfacerii exigenţelor minime de confort”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa.

Protest în faţa Consiliului Judeţean
Vestea depunerii proiectului vine în contextul numeroaselor proteste şi demersuri pe care în ultima perioadă mai mulţi părinţi nemulţumiţi de condiţiile din spital le-au semnalat. Aceştia au cerut în repetate rânduri urgentarea modernizării instituţiei medicale unde sunt internaţi copiii Moldovei. La fel şi ieri, paşnici, dar înarmaţi cu pancarte şi mesaje precum „Depolitizaţi spitalele!” sau „Vrem spitale curate”, părinţii au protestat în faţa CJ Iaşi, dorind să tragă un semnal de alarmă autorităţilor, pentru a lua măsuri de reabilitare. „Am spus că nu ne lăsăm bătuţi până nu se face ceva cu spitalul acesta şi aşa vom face. Am depus şi un memoriu şi sperăm să avem veşti bune în final”, a spus unul dintre părinţii protestatari. Potrivit memoriului, aceştia vor să afle sumele investite de CJ Iaşi în lucrări de reabilitare, igienizare sau construcţie la spital şi realizarea unei anchete cu privire la modul în care s-au cheltuit fondurile publice alocate unităţii medicale de când aceasta se află în subordinea CJ Iaşi. „Vă cerem să precizaţi în scris care sunt măsurile pe care le veţi lua pentru soluţionarea problemelor semnalate de noi şi calendarul pe care vi-l asumaţi, ţinând cont de urgenţa luării acestor măsuri”, se arată în memoriul depus la CJ. Reamintim că şi pe 1 iunie părinţii au protestat în faţa Spitalului de Copii, fiind invitaţi de managerul unităţii, dr. Radu Terinte, la o discuţie şi la o vizită prin unitate. Ei au acuzat că spitalul arată la acest moment „ca o unitate din mediul rural, spre care te conduce un drum de ţară plin de gropi, unde mişună şobolanii, iar tavanele şi tencuielile cad”.

Locuinţe pentru părinţi şi heliport modern
În timp ce spitalul arată jalnic, cei de la Consiliul Judeţean Iaşi vorbesc de proiecte măreţe. Şeful judeţului a vorbit inclusiv de amenajarea unui heliport modern. Acesta spune că ideea amenajării unui heliport în proximitatea spitalului este una fezabilă, însă poate fi realizată numai prin fonduri neeligibile. Cert este că, până la realizarea acestui obiectiv, unitatea spitalicească va beneficia de un complex de locuinţe pentru părinţii care vin de la distanţe mari, astfel încât să fie mai aproape de copiii internaţi. Iniţiativa a făcut deja obiectul unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa ordinară a CJ în luna mai. Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald va construi, din fonduri proprii, locuinţe pentru aceşti părinţi, pe o suprafaţă de 450 metri pătraţi, în incinta unităţii spitaliceşti. „Noi sperăm ca în doi ani de zile să finalizăm modernizarea spitalului, iar atunci vom putea spune că va fi o clădire verde. Pe această axă sunt disponibile 50 milioane euro, iar proiectul nostru valorează peste 50% din acest total, suntem primii din zona Moldovei care am aplicat pentru accesarea acestor fonduri. Este adevărat că la spital se vor construi locuinţe pentru părinţi, este un proiect deja aprobat, iar despre heliport, este o idee fezabilă, însă poate fi susţinută din fonduri neeligibile”, a încheiat preşedintele CJ Iaşi. Andrei DASCĂLU, Roxana NĂSTASĂ

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei