Proiecte importante pentru spitalele din subordinea Primăriei Iaşi

default

Dimensiune font:

| 18-04-2017 06:00

Dacă la Spitalul de Recuperare anul acesta se are în vedere eficientizarea energetică, la Spitalul „Parhon” se doreşte un bloc operator nou * printre altele, edilii mai anunţă înlocuirea paturilor, dar şi o bază balneo-climaterică la Recuperare 

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a anunţat dezvoltarea mai multor proiecte la cele două spitale din subordinea primăriei, respectiv Spitalul de Recuperare şi Spitalul Clinic „Dr. C.I Parhon”. După o investiţie amplă inaugurată la Recuperare, edilul a anunţat că urmează să se ocupe de eficientizarea energetică la acelaşi spital, continuând să-l facă vizibil, dar să pună la punct şi un nou bloc operator la Spitalul „Dr. C. I Parhon”, unde a reclamat o serie de „anomalii” ce ar trebui corectate. Aici, Mihai Chirica a declarat că vizează „cel mai mare program de investiţii din ultimii ani”. „Suntem într-o bătălie continuă să facem din sistemul medical ieşean un punct de referinţă la nivel naţional. În acest an, la Spitalul de Recuperare investiţiile vor merge pentru asigurarea capacităţilor energetice, pentru că am introdus foarte multe echipamente de climatizare, iar pe Spitalul Parhon ne vom duce spre dezvoltarea blocurilor operatorii, pentru că suferinţa este mare şi sunt anomalii la nivel profesional, medicul trecând prin ATI ca să se sterilizeze şi apoi să opereze. Vrem să împărţim aceste lucruri ca să nu se mai intersecteze, proiectul costând aproximativ 4 milioane de euro, fiind cel mai mare program de investiţii de la Parhon din ultimii ani”, a menţionat primarul Mihai Chirica.

Modernizări prin parteneriat public-privat
Tot pentru anul acesta, edilul a precizat că-şi propune înlocuirea paturilor la Spitalul de Recuperare, proiect început de doi ani de zile, readucând în discuţie crearea unei baze balneo-climaterice moderne. „Premisele pentru Iaşi sunt majore din punct de vedere al Sănătăţii şi sperăm să profităm şi de binefacerile naturii, de faptul că stăm pe un bazin de apă sulfuroasă aici, la Recuperare, şi poate printr-un parteneriat public-privat vom avea şi o bază balneo-climaterică menită să transforme unitatea într-o adevărată bază de recuperare”, a mai spus Chirica.
Nu în ultimul rând, edilul a anunţat că vrea să mute secţia de Geriatrie de la Spitalul „Parhon” la Spitalul de Recuperare, în viitorul apropiat, motivând că specificul secţiei aparţine mai multe de zona de recuperare. În acest mod, Spitalul „Parhon” ar rămâne să se ocupe cât mai bine de transplantul renal şi de celelalte specialităţi din specificul său. Roxana NĂSTASĂ

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei