Proiectului „Spune Nu hepatitei în Moldova”, premiat la Bucureşti

default

Dimensiune font:

| 11-12-2014 07:00

Marţi, 9 decembrie 2014, în cadrul Galei Premiilor MedicalManager.ro, organizată de Portalul Naţional MedicalManager.ro, alături de Oameni şi Companii şi Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor (CONAS), Institutul Naţional „Matei Balş” şi Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi au primit premiul pentru Campania de informare publică în domeniul sănătăţii în cadrul Proiectului „Spune Nu hepatitei în Moldova”. Distincţia a fost ridicată de iniţiatorii acestui proiect, prof. dr. Adrian Streinu Cercel şi prof. dr. Carmen Dorobăţ. Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase a anunţat în premieră, în cadrul Galei, că în primele luni ale 2015 vor fi organizate acţiuni de testare gratuită pentru depistarea hepatitei C în toată judeţele Moldovei. „Campania aceasta a adus mult suflet prin întâlnirile pe care le avem cu autorităţile locale, decidenţii din sănătate din fiecare judeţ şi cu medicii de familie. În cele câteva acţiuni realizate direct cu pacienţii sau potenţialii pacienţi la care au venit şi studenţii Facultăţii de Medicină din cadrul UMF Iaşi am simţit că este nevoie de noi, ca locul nostru este acolo, în mijlocul celor care au nevoie mai întâi de sfat şi, apoi, dacă este cazul, de activitate medicală. Nu în ultimul rând venim şi cu acţiuni de testare gratuită pe care ne străduim să le realizăm la nivelul întregii Moldova în primele luni din anul 2015, în speranţa că vom marca un pas important în lupta noastră în eradicarea infecţiei cu virusul hepatitei C până în anul 2025”, a precizat prof dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi. „Ne dorim ca România să meargă în pas cu celelalte ţări europene şi noi doctorii să oferim tot sprijinul profesional pentru ca acest deziderat eradicarea infecţiei cu virusul hepatitei C să fie posibilă şi pentru pacienţii noştri. Acesta este un prim pas prin care Institutul Naţional Matei Balş începe o activitate bogată de educare sanitară, cursuri universitare cu medicii de familie, testare în populaţie, dispensarizare şi monitorizarea pacienţilor bolnavi. Considerăm că numai în acest fel prin continuarea acestei activităţii energice şi susţinute vom putea să ne înscriem în rândul celor câştigători în lupta cu virusul hepatitic C”, a precizat prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional „Matei Balş”.

De la Iaşi, printre premianţi s-au mai numărat şi prof. dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare „G. Georgescu” care a primit premiul Excelenţă pentru tehnologii de avangardă şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T Popa”, pentru Management performant în învăţământul medical. Cristina MIHĂILĂ 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei