Refuzi să te vaccinezi? Plătești tratamentul în caz de îmbolnăvire

default

Dimensiune font:

| 08-02-2016 13:11

Legea prevenției în sănătate a iscat un adevărat scandal. Potrivit acestuia, românii care vor refuza să se vaccineze sau să participle la programe de prevenție ale Ministerului Sănătății vor achita parțial sau în totalitate costul tratamentului în caz de îmbolnăvire.

PNL a depus o iniţiativă legislativă conform căreia pacienţii care vor refuza programe de diagnostic precoce sunt buni de plată dacă se îmbolnăvesc.

Chiar şi cei diagnosticaţi cu cancer ar trebui să scoată bani din buzunar.

Propunerea legislativă a fost semnată de 128 de parlamentari, majoritatea de la PNL, 5 de la PSD, 3 de la UDMR, 9 de la minorităţi şi doi neafiliaţi.

”Orice cetățean poate să refuze vaccinarea sau participarea la programele de diagnostic precoce, dar, totodată, prin contractul-cadru se poate impune asiguraților să suporte parțial sau total costurile tratamentelor bolilor care ar fi putut fi prevenite. Astfel, asigurații pot să suporte costurile unor tratamente care altfel ar fi fost în totalitate gratuite. De exemplu, o pacientă cu cancer mamar depistat în stadiul 3 care a refuzat participarea la programele de depistare prin mamografie poate fi obligată să suporte o contribuție la costurile curative în cuantum de 10% sau 20%, dar fără a depăși anumite limite care se stabilesc prin contractul-cadru sau un pacient cu hipertensiune arterială care a refuzat să se prezinte la controlul medical, solicitat de medic, poate fi obligat să suporte nu doar 50% din costul tratamentului, ci 50% din toate costurile de diagnostic și tratament, inclusiv concediile de boală determinate. Într-o etapă ulterioară, probabil într-un termen rezonabil de 5 ani, să fie implementate și aplicate măsurile penalizatoare”, spun inițiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege”.

”E inuman să plătești tratamentul”
Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, nu este de acord cu o asemenea lege.

”E inuman ca, după ce ai cotizat o viaţă la sistemul de sănătate, să fii obligat să îţi plăteşti tratamentul. E datoria noastră să nu lăsăm oamenii simpli, fără posibilităţi, la mila PNL-iştilor, care vor ca pacienţii bolnavi de cancer să îşi plătească tratamentul dacă nu iau parte la controalele de prevenţie. De aceea, vă adresez rugămintea de a lua iniţiativă. Unii cetăţeni au lansat o petiţie prin care cer respingerea acestui proiect de lege. Eu am semnat-o şi vă îndemn să o faceţi şi voi”, a scris Zgonea pe Facebook.

Dacă legea prevenției va trece, Guvernul va înființa Agenția Națională de Prevenție în Sănătate, sub conducerea Ministerului Sănătății, care va fi responsabilă să organizeze programe finanţate din bugetul de stat. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei