S-au trezit cu hemoragii digestive, din cauza neglijenţei
Dimensiune font:
Medicii din Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul „Sf. Spiridon” sunt îngrijoraţi de valul de persoane cu hemoragii digestive. În ultima perioadă, tot mai multe astfel de persoane au ajuns la spital în stare foarte gravă, pentru unele dintre ele, nemaiputându-se face nimic, din păcate. Potrivit medicilor, cei mai mulţi sunt bolnavi cronici şi îşi neglijează tratamentul şi regimul, ajungând în această situaţie. „E perioada în care sunt multe hemoragii digestive, pentru că, în general, oamenii cu boli cronice nu respectă regimul şi tratamentul şi ajung în această situaţie. Sunt multe cazuri. La tineri e de înţeles, dar cei mai în vârstă, care se ştiu bolnavi, ar trebui să respecte acest lucru”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi. Chiar ieri, un bărbat cu vârsta de 56 de ani, din Hârlău, a ajuns la spital în şoc hemoragic, cu ruptură de varice esofagiene. Deşi era aproape de stop cardio respirator, medicii l-au salvat, dar, din păcate, prognosticul este rezervat. Pacientul a rămas internat la Terapie Intensivă. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau