Schimbări pentru pacienţi, dar şi pentru medici

default

Dimensiune font:

| 18-06-2016 08:22

 Guvernul României a aprobat noul Contract Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017 * pacienţii vor beneficia de mai multe servicii decât până acum * Hotărârea de Guvern 161/ 2016 va intra în vigoare la data de 1 iulie

 

 Prin noul Contract Cadru se vor asigura mai multe servicii pentru asigurați. La acestea se adaugă un cadru de reglementare pentru gestionarea mai bună a sistemelui SIUI și a cardurilor de asigurați așa încât aceștia să nu mai fie afectați de disfuncționalități tehnice. De asemenea, se are în vedere suplimentarea valorii plăților pentru medicina de familie și tratamentul ambulator așa încât aceste categorii de personal medical să se armonizeze cu prevederile Ordonanței de Urgență privind salarizarea în sectorul bugetar. Important de subliniat este și obligativitatea ca toți actorii din sistemul sanitar (Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casele Județene, Direcțiile de Sănătate Publică și furnizorii de servicii) să aibă întâlniri trimestriale în care vor analiza calitatea serviciilor furnizate asiguraților și vor putea aduce și pe parcurs îmbunătățiri la funcționarea sistemului, dacă acestea vor fi considerate necesare.

 

 Fără transfer de la un medic la altul mai devreme de șase luni

Pentru asistenţa medicală primară se reglementează acordarea gratuită a avizelor epidemiologice pentru re(intrarea) în colectivitate și a adeverinţelor medicale pentru preșcolari și elevi. De asemenea, situaţiile în care asiguraţii se pot transfera de pe o listă de pacienţi pe lista altui medic de familie mai devreme de o dată la şase luni se completează cu cazurile în care domiciliul asiguratului se schimbă dintr-o localitate în alta, asiguratul este în arest preventiv, execută o pedeapsă privativă de libertate, precum şi la încetarea stării respective. Totodată, se elimină serviciul spirometrie dintre cele furnizate de medicii de familie, având în vedere că abilităţile necesare pentru acest serviciu intră în sfera de competenţă a medicului pneumolog.

Noi proceduri

Pentru asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate se introduc noi proceduri diagnostice (electromiograma şi evaluarea cantitativă a răspunsului galvanic al pielii) și se introduce tratamentul fracturii amielice fără deplasare a coloanei vertebrale.

În cazul medicinei dentare, minorilor li se vor putea acorda consultaţii decontate de CNAS o dată la şase luni, faţă de o dată la 12 luni în prezent; se introduce un nou serviciu decontat, obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei;

 

RMN de sâni decontat

Pentru asistenţa medicală ambulatorie paraclinică se introduce printre serviciile decontate efectuarea de RMN de sâni cu sau fără substanţă de contrast, se renunţă la decontarea examenului fungic de urină, considerat de specialişti ca irelevant pentru patologia pacientului și se revizuiesc reglementările referitoare la situațiile în care casa de asigurări de sănătate sesizează neconcordanţe între investigaţiile medicale efectuate şi cantitatea de reactivi achiziţionaţi de laboratoarele de analize medicale.

Pentru asistenţa medicală spitalicească se introduce condiţia ca, în cazul furnizorilor de servicii de spitalizare de zi care nu au şi spitalizare continuă, să se asigure obligatoriu prezenţa unui medic de specialitate pentru un program de activitate de minim 7 ore/zi; pentru pacienții cărora la externarea din spital li se indică prin scrisoare medicală să revină pentru  internare, precum și pentru pacienții cu hemofilie din programul național respectiv nu va mai fi necesară prezentarea biletului de trimitere de la medicul din ambulatoriu, iar decontarea serviciilor efectuate în secţiile spitaliceşti de paliaţie se va efectua similar cu cea a serviciilor acordate în secțiile/spitalele de bolnavi cronici.

Pentru furnizorii de servicii de consultaţii de urgenţă la domiciliu şi de transport sanitar neasistat se introduce obligativitatea prezentării, la contractare, a avizelor de utilizare sau a buletinelor de verificare periodică pentru dispozitivele medicale aflate în dotarea unităților mobile de intervenție, după caz. Pentru farmacii se revizuiesc reglementările referitoare la situațiile în care casa de asigurări de sănătate sesizează neconcordanţe între cantitatea de medicamente/materiale sanitare eliberată şi cea achiziţionată.

 

Două noi proteze decontate

Asiguraţilor li se vor putea acorda două noi proteze decontate din bugetul CNAS: proteza modulară de gambă cu manşon de silicon, precum şi proteza de deget funcţională simplă (pentru copiii cu malformaţii congenitale având vârsta peste 3 ani). În situația în care furnizorii de dispozitive medicale  nu transmit CNAS toate preţurile de vânzare cu amănuntul şi sumele de închiriere ale dispozitivelor medicale contractate, casa de asigurări de sănătate va putea denunţa unilateral contractul respectiv.

Totodată, proiectul vizează optimizarea informării asiguraţilor prin introducerea obligativităţii afişării la furnizori a informaţiilor privind pachetele de servicii medicale şi a tarifelor corespunzătoare, în formatul stabilit de CNAS; revizuirea sancţiunilor aplicabile furnizorilor de servicii medicale; implementarea unui sistem de management a listelor de prioritate la nivelul asistenţei medicale paraclinice din ambulatoriu şi a asistenţei spitaliceşti, în vederea optimizării transparenței în sistemul de asigurări sociale de sănătate; simplificarea demersurilor de obţinere a unor dispozitive medicale (saci de stomie, aparate de oxigenoterapie etc.); includerea insuficienţei respiratorii severe printre afecţiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriu și majorarea tarifelor pentru unele servicii medicale, alte majorări intenţionate aflându-se în prezent în analiza CNAS.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei