Secretul longevităţii, dezvăluit de o bătrână de 108 ani

Elena Siriţeanu, o bătrână în vârstă de 108 ani din localitatea ieşeană Bosia, a renunţat abia în urmă cu câţiva ani la sapă şi la treburile din jurul casei * nepoţii şi copiii spun că întotdeauna a fost activă şi nu stătea într-un singur loc nicio clipă * nu ia pastile şi nu merge la medic, nici atunci când se simte rău, ci se doftoriceşte singură, acasă * în plus, toată viaţa nu a consumat decât alimente provenite din gospodăria proprie

La aproximativ 20 de kilometri de Iaşi, în localitatea Bosia, Elena Siriţeanu şi-a sărbătorit ieri aniversarea a… 108 ani. De ziua ei, i-au trecut pragul reprezentanţi ai Centrului Militar Iaşi, reprezentanţi ai primăriei din comună, dar şi veterani de război din sat, care vin în fiecare an să îi fie alături. Aniversarea o marchează pe 29 februarie, o dată la patru ani, dar şi pe 28 februarie sau pe 1 martie, în funcţie de cum pot copiii şi nepoţii în fiecare an.

Are un singur băiat, de 76 de ani, o noră şi cinci nepoţi care vin să o vadă, deşi au şi ei familiile lor. Doi dintre nepoţi sunt stabiliţi în localităţile din jur, iar restul fie în ţară, fie în străinătate. Încă vin să o vadă pentru că au prins drag de ea, pentru că i-a crescut şi i-a învăţat din ce ştia, deşi nu a fost la şcoală. „Copilul nu se bate, că e copil, fie că e al tău, fie că e nepot”, este ideea care a ghidat-o pe bătrână în creşterea fiilor.

Viaţă fără pastile
Trăieşte într-o cămăruţă în care mai mult de patru persoane nu încap şi în care încearcă să-şi alunge din singurătate având în permanenţă radioul deschis. Uneori, camera îi mai este înveselită de nepoţi sau de lemnele care se aud trosnind în sobă. Ceea ce o supără este faptul că, de un an, nu mai poate ieşi singură din casă, după ce într-o noapte a căzut din pat, şi-a rupt mâna, iar picioarele nu le-a mai putut mişca. La spital, însă, nu a vrut să meargă. „De obligat nu am putut să o obligăm, ne-a zis din start că ea nu pleacă din casă şi şi-a bandajat ea mâna, a pus tot felul de plante şi s-a vindecat. Ne-am făcut griji când am văzut că se învineţeşte, însă i-a trecut”, povesteşte Costel, unul dintre nepoţii bătrânei, care are grijă mereu să nu-i lipsească ceva din jurul patului.

Culmea supravieţuirii în spitalele ieşene: trei mese pe zi cu 7 lei

Nepoţii sunt mândri că măcar au reuşit să o convingă să renunţe la sapă. „Ne ziceau vecinii că dacă o mai lăsăm aşa o să moară prin ogradă. Încet-încet, am reuşit să o convingem, abia la 102 ani, să renunţe la prăşit”, completează acesta. Deşi nu se mai poate mişca, nici lemnele care ard în sobă nu îi acoperă vocea, care încă este fermă şi destul de clară. Povesteşte tot ce îi trece prin minte, chiar dacă sunt amintiri mai vechi de 70 de ani.

Secretul longevităţii, hrana din propria curte
Copiii şi nepoţii spun că nu a luat niciodată pastile şi la medic nu merge nici măcar la cel din sat, pentru că probleme majore de sănătate nu a avut. Întotdeauna s-a tratat şi vindecat cu leacuri pe care le ştia. „Eu am luat deja, la vârsta mea, mai multe pastile decât a luat ea. Pur şi simplu, nu a avut nevoie. De când mă ştiu, când eram mic se trezea dimineaţa şi pleca la treabă până seara, nu o găseai decât prin curte, făcând ceva. M-am învăţat şi eu aşa, nu pot dacă stau”, spune fiul bătrânei, care are grijă de ea şi care locuieşte în aceeaşi curte.

Bătaie între pacienţi la Institutul de Psihiatrie

Potrivit acestuia, unul dintre secretele mamei sale a fost că nu a mâncat decât ceea ce producea în propria curte, de la găini, la fructe şi lactate, fără să se atingă de nimic ce nu era producţie proprie. Mai mult, atunci când era tânără, pleca pe jos până în Iaşi să vândă ce producea în curte. Însă, invers, nu a făcut niciodată.

Toată viaţa şi-a aşteptat soţul de pe front
Bătrâna născută în 1908 a prins ambele războaie, însă din primul nu îşi mai aminteşte foarte multe, deoarece era mică. Cel de-al doilea, însă, i-a lăsat urme mai adânci, pe care nu ele uită. „Aveam 30 şi ceva de ani când soţul mi-a plecat în război şi de atunci nu s-a mai întors. Eram tânără şi muncitoare, însă am rămas singură şi aşa m-am descurcat”, îşi aminteşte bătrâna, care încă are ochii vii şi curioşi.

Băiatul ei nu şi-a cunoscut tatăl niciodată, deoarece atunci când a început războiul şi a plecat, avea puţin peste trei ani. Poze în care să îl fi văzut nu există, pentru că în timpul războiului li s-a luat tot, chiar şi geamurile de la casă. O singură poză mai aminteşte de tinereţea Elenei, în care apare alături de singurul fiu. Bătrâna Elena îşi aminteşte şi acum că în timpul războiului aproape a văzut moartea cu ochii, când unul dintre ruşi s-a dat jos din tren şi a împuşcat-o în cap pe soacra surorii sale. Atunci şi-a dat seama că războiul nu alege şi nu se uită la ceea ce lasă în urmă. Însă, deşi au trecut atâţia ani, spune că nu a încetat niciodată să îl aştepte pe Gheorghe, soţul său. „L-am pierdut pe front, dar m-am tot gândit că îi vor da drumul şi va şti să vină acasă. Însă tot singură cu băiatul am rămas, am avut noroc de mama soacră, care s-a purtat că şi cum ar fi mama mea, aşa de bine ne înţelegeam şi împărţeam toate”, îşi aminteşte bătrâna. Când muncea la câmp îşi lua copilul cu ea, o pernă şi un aşternut, unde îl lăsa să se joace şi putea face treabă. Îşi aminteşte, râzând, că îi lega la mână o bucăţică de material cu care că băiatul se juca până adormea singur.

Deşi are două pensii, una dintre ele fiind cea de urmaş, acestea nu însumează mai mult de 290 de lei. Iar de ziua ei, bătrâna Elena spune că nu-şi doreşte decât să aibă lemne să se încălzească şi bani să trăiască, pentru că deja mai bine de jumătate de viaţă a fost nevoită să o trăiască singură. Abia mai târziu, singurătatea i-a fost alungată de copii şi nepoţi, care au avut întotdeauna grijă de ea. Mădălina OLARIU

Galerie FOTO, pe www.ziarulevenimentul.ro

* * *
290 LEI
Este pensia din care trăieşte Elena Siriţeanu, la 108 ani

* * *
„Mi-am pierdut soţul pe front, dar m-am tot gândit că îi vor da drumul şi va şti să vină acasă” - Elena Siriţeanu