Secretul unei siluete ca în anii '30. Ce mâncau şi cum reuşeau femeile să-şi păstreze silueta

default

Dimensiune font:

| 05-09-2015 15:10

În perioada interbelică, doamnele nu urmau tot felul de diete ca astăzi, însă, cu toate acestea, reuşeau să-şi păstreze formele apetisante. Carnea porc, carnea de pasăre, vită şi foarte puţin cea de peşte erau printre alimentele de bază.
 

În perioada interbelică, românii consumau trei mese pe zi, însă destul de sărace pentru organism. În familiile cu o situaţie materială precară, carnea se consuma în special de sărbători, pe când familiile înstărite îşi permiteau să mănânce carne săptămânal.

"Statisticile arată că un orădean a consumat în medie 19 kilograme de carne în 1930, adică aproximativ 1,6 kilograme lunar. Progresul economic din anii '30 a dus la creşterea consumului. În 1939 acelaşi orădean consuma în medie 47,7 kg, adică aproape 4 kilograme de carne lunar. După 2010, consumul de carne pe cap de locuitor a trecut de 60 de kilograme", potrivit oradeamea.ro.

Se mânca în principal carne porc, apoi carne de pasăre, vită şi foarte puţin peşte. Tot în anul 1939, orădeanul consuma jumătate de pâine pe zi, preferând pâinea neagră celei albe.

"În ceea ce priveşte alimentele nesănătoase, consumul de zahăr era de 22,5 kg pe an şi cel de cafea 1 kg pe an. Nu se ştie cam de câte ori ieşeau orădenii în oraş, însă cifrele oficiale înregistrau în 1939 consumul de bere la 7,5 litri/persoană, adică cam două halbe de bere lunar, locuitorii oraşului preferând vinul", scrie János Fleisz, în cartea „Metamorfoza unui oraş: Oradea 1859-1940″.

Restaurantele obişnuite ofereau 10-12 feluri de mâncare, băuturi diverse, cafea. Preţurile erau rezonabile. În 1938, o porţie de supă costa 16-20 de lei, o friptură de porc 18-20 de lei, o salată de roşii 8-10 lei, un litru de vin de masă 16-20 de lei iar o cafea mare 8 lei.

Citeşte şi Ce trebuie să mănânci după 30 de ani ca să arăţi ca o adolescentă. Iată meniul complet!

Cu o alimentaţie destul de săracă, dietele nu erau la mare modă, aşa cum se întâmplă acum. În anul 1923, ziarul orădean Nagyvarad publica următoarea reţetă de „dietă interbelică":

„Luni – Supă de ciuperci. Varză cu roşii.

Marţi – Supă de chimen. Mâncare de mazăre

Miercuri – Gulaş

Joi – Supă de carne. Tăieţei cu varză

Vineri – Supă de gulii. Colţunaşi cu marmeladă.

Sâmbătă – Supă de fasole. Sarmale.

Duminică – Supă de legume. Papricaş de pui".

E greu de crezut că, în ziua de azi, doamnele sau domnişioarele ar apela la o astfel de dietă pentru a scăpa de surplusul de kilograme. Este o dietă pe care nutriţioniştii o consideră cu totul nepotrivită zilelor în care trăim, date fiind activităţile de acum, dar şi varietatea de produse.

rtv.net 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei