Septuagenară, atacată de câini
Dimensiune font:
Pensionara a scăpat ca prin minune de o moarte sigură, după ce a fost atacată de patrupede * victima a reuşit să se apere cu braţele de atacurile cîinilor * aceasta a ajuns la spital cu mai multe răni la braţe
O femeie de 77 de ani a ajuns la spital, după ce a fost atacată de câini. Astfel, Elena P., din comuna Ciurea, a fost transportată de urgenţă la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, după ce un trecător a anunţat incidentul la numărul unic de urgenţă 112. Medicii au constatat că septuagenara avea multiple plăgi muşcate la antebraţul stâng şi la cotul drept, având policontuzie prin cădere din picioare. După ce a fost tratată, femeia a fost trimisă acasă.
În ultimele luni, astfel de incidente au avut loc frecvent în municipiul şi judeţul Iaşi. Astfel, la finele lunii octombrie 2017, o femeie de 61 de ani, din oraşul Târgu Frumos, a trecut prin clipe de groază, după ce a fost victima unui câine. Aceasta a fost muşcată de patruped, suferind răni grave ce au necesitat internarea în spital.
Un echipaj medical a transportat-o la Spitalul „Sfântul Spiridon”, din Iaşi, unde medicii au internat-o la Clinica de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă. Potrivit medicilor, femeia avea plăgi muşcate la nivelul braţului stâng, dar şi a regiunii parietale drepte.
Un alt caz grav
În urmă cu mai bine de un an, o femeie în vârstă de 52 de ani a trecut prin clipe de coşmar, din cauza unor câini. Astfel, pe data de 4 decembrie 2016, în jurul orei 8.00, Elena T. se afla în zona lacului Veneţia, care este administrat de către Primăria Municipiului Iaşi. Aceasta a fost atacată de o haită de câini comunitari şi abia a scăpat cu viaţă. Doctorii care au consultat-o după incidentul extrem de traumatizant au constatat că aceasta a avut nevoie de 80-85 de zile de îngrijiri medicale, din cauza leziunilor suferite în urma atacului celor aproximativ 15 câini comunitari.
Astfel, femeia a fost nevoită să treacă printr-o intervenţie ce presupune chirurgia plastică, ea fiind mutilată în urma incidentului care s-a petrecut în zona barajului Veneţia.
La începutul lunii februarie 2017, Secţia IV de Poliţie a început o anchetă în acest caz. Anchetatorii au constatat că femeia a suferit multiple plăgi muşcate la nivelul picioarelor, mâinilor şi în partea inferioară a abdomenului.
Femeia mersese la un izvor din zonă, pentru a lua câteva bidoane cu apă. În momentul atacului brutal şi complet neaşteptat, victima a început să strige după ajutor, iar o femeie care locuia în zonă a auzit strigătele disperate, a ieşit din casă şi a reuşit să alunge haita de câini.
„Nu îmi pot explica de ce m-au atacat acei câini, nu i-am provocat în niciun mod. Nu am mai fost atacată de aceştia niciodată, nu ştiu ce s-a întâmplat cu ei atunci. De fapt, eu nici nu i-am auzit! Au venit pe la spate, fără să latre, şi au sărit pe mine!”, a spus femeia în faţa anchetatorilor. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau