Sinucis cu antigel
Dimensiune font:
O persoană şi-a pierdut viaţa şi alta se află în stare gravă la Spitalul „Sf. Spiridon” după ce au încercat să se sinucidă înghiţind diferite substanţe şi medicamente. Un ieşean în vârstă de 75 de ani a încercat să-şi pună capăt zilelor înghiţind antigel. Un echipaj de ambulanţă şi unul SMURD au ajuns la domiciliul bătrânului, însă aceasta se afla deja în stop cardio-respirator. „Pacientul a fost resuscitat mai bine de 40 de minute, însă nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, şeful SMURD Iaşi. Tot un echipaj SMURD a intervenit şi cazul unei femei în vârstă de 50 de ani din Iaşi, care, pe fondul unei depresii, a înghiţit mai multe medicamente destinate acestei afecţiuni. „Pacienta a fost stabilizată în serviciul de urgenţe, apoi a fost transferat la Clinica de Toxicologie”, a mai precizat prof. dr. Cimpoeşu.Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau