Slalom printre fiare vechi la Spitalul de Copii
Dimensiune font:
De câteva zile, pacienţii aflaţi pe holurile Spitalului „Sf. Maria” sunt nevoiţi să facă adevărate eforturi pentru a ajunge la lifturi sau în saloane * motivul îl constituie depozitarea provizorie a unor paturi dezafectate de la o clinică modernizată
Mai mulţi părinţi care au copiii internaţi la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi s-au arătat nemulţumiţi de faptul că pe unele holuri ale unităţii trebuie să facă slalom printre paturi şi fiare vechi. Situaţia este aşa de mai multe zile, iar potrivit managerului unităţii, dr. Radu Terinte, e doar o chestiune de timp, întrucât se fac modificări la Clinica de Oncologie, fiind scoase paturile vechi şi înlocuite cu unele achiziţionate recent, printr-un proiect cu fonduri europene. Părinţii sunt însă nemulţumiţi de lucrurile abandonate pe hol şi spun că îngreunează accesul atât spre saloane, cât şi spre lift. „Lucrurile nu se fac în acest fel. Dacă au fost scoase că nu mai trebuie, să fie aruncate sau depozitate unde trebuie, nu trântite aici. Ş-aşa condiţiile sunt cum sunt”, a spus un părinte nemulţumit. Un alt părinte al cărui copil era condus de o asistentă medicală cu o perfuzie în mână pe lângă mormanul de paturi, s-a arătat la fel de nemulţumit. „Noroc că nu sunt gras şi pot să încap pe aici. Mai multe nu vreau să spun, că dacă mă stârnesc, nu mă mai opresc. Aceste lucruri cum au fost scoase de unde au fost scoase, trebuiau şi duse, nu lăsate aici”, a replicat acesta.
O soluţie provizorie
Managerul unităţii, dr. Radu Terinte. a spus că acest lucru nu va dura mult, lucrurile care nu mai sunt bune fiind aruncate de pe hol. Deocamdată acestea au fost lăsate unde s-a putut. „E vorba de proiectul cu fonduri norvegiene şi se fac schimbări la secţia de Oncologie. Au fost scoase paturile şi vom pune altele care vor mobila clinica. Ce este bun din ele luăm, redistribuim, restul se casează”, a spus dr. Radu Terinte, managerul spitalului.
Reamintim că unitatea medicală a fost dotată recent cu aparatură în valoare totală de 1,5 milioane de euro în cadrul unui proiect cu fonduri europene coordonat de Ministerul Sănătăţii şi realizat în parteneriat cu patru institute de oncologie: din Iaşi, Timişoara, Cluj şi Bucureşti. Proiectul s-a încheiat pe 31 aprilie, spitalul fiind dotat cu un RMN care se află la acest moment în probe, dar şi cu mobilier şi aparatură de laborator de ultimă generaţie pentru secţia de oncopediatrie. Dan CONSTANTINESCU
„Ce este bun din ele luăm, redistribuim, restul se casează” - dr. Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria” Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau