Slujbe de pomenire pentru eroii decedaţi ai SMURD Iaşi
Dimensiune font:
Cei patru eroi SMURD care şi-au pierdut viaţa pe 2 iunie anul trecut, într-un accident aviatic petrecut pe teritoriul Republicii Moldova vor fi comemoraţi sâmbătă, 27 mai. Familiile, apropiaţii şi colectivul SMURD Iaşi, vor organiza slujbele de pomenire de un an de zile în cimitirele în care aceştia sunt înmormântaţi. Astfel, pentru medicul de urgenţă Mihaela Dumea, slujba va fi susţinută la Cimitirul Buna Vestire, iar pentru asistentul medical Gabriel Sandu şi pentru pilotului comandor Doru Gavril, slujbele vor fi organizate la Cimitirul „Sf. Petru şi Pavel”. „De Ziua Eroilor, astăzi, transmitem că noi, SMURD Iaşi, împreună cu familiile colegilor noştri vom comemora sâmbătă printr-o slujbă de pomenire un an de când ne-am pierdut colegii în accidentul de elicopter SMURD, pe 2 iunie 2016. Slujbele vor avea loc la cimitirul Petru şi Pavel, la ora 12 şi la Buna Vestire la ora 13”, anunţă prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.
Medicul Mihaela Dumea, asistentul medical Gabriel Sandu, pilotul comandor Doru Gavril şi copilotul comandor Voicu Şocae şi-au pierdut viaţa după ce elicopterul SMURD în care se aflau s-a prăbuşit în apropierea localităţii Haragâş, din Republica Moldova. Echipajul se afla într-o misiune de salvare şi intenţiona să transporte pe cale aeriană o bolnavă către Chişinău. Pe fondul unor schimbări meteorologice, aparatul de zbor s-a prăbuşit şi a luat foc, cei patru salvatori nemaiputând fi salvaţi. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau