Spitalul de Infecţioase va avea, în sfârşit, ambulanţă proprie
Dimensiune font:
Contractul a fost semnat şi, potrivit conducerii unităţii medicale, ambulanţa va ajunge în aproximativ două luni * momentan, transportul pacienţilor investigaţii se face cu ajutorul unui echipaj al Serviciul de Ambulanţă Judeţean
Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi va beneficia, în sfârşit, de o ambulanţă proprie, după ce în anii anteriori au fost depuse mai multe note de fundamentare către Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, în subordinea căruia se află, însă niciuna nu a fost aprobată din diferite motive. „S-au finalizat documentele pentru achiziţionarea ambulanţei, contractul este încheiat şi în aproximativ două luni avem asigurări că vom avea ambulanţă proprie”, a precizat dr. Mihnea Hurmuzache, directorul medical interimar al unităţii medicale.
Ambulanţa mult aşteptată este necesară spitalului pentru că va uşura transportul pacienţilor, fiind scurtat şi timpul alocat unei astfel de operaţiuni.
Valoarea aproximată este de 150.000 lei, fiind vorba despre o ambulanţă care are rol de transport, dar care va avea şi echipamente minime care să asigure deplasarea în siguranţă a pacientului.
Citeşte şi: Iaşul a fost martorul unei operaţii unice în România
Din 2014, de când ambulanţa spitalului s-a defectat şi nu a mai putut fi reparată, la Spitalul de Boli Infecţioase transportul pacienţilor se face prin intermediul unui protocol de colaborare încheiat cu Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ), care preia cazurile ce trebuie duse la consultaţii în alte spitale, însă conducerea unităţii susţine că acesta se desfăşoară anevoios. De asemenea, a fost finalizată şi procedura privind reabilitarea exterioară a pavilionului III al unităţii medicale, care a pierdut finanţarea alocată anul trecut de către CJ din cauza faptului că nu a fost folosită.
Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau